“În funcţie de dimensiunea companiei, percepţia privind riscul de credit asociat corporaţiilor se află pe un trend descendent pentru al doilea trimestru consecutiv. Din categoria IMM, microîntreprinderile sunt în continuare identificate de majoritatea instituţiilor de credit (în procent net de circa 50%) ca având cel mai ridicat grad de risc”, se arată într-un sondaj realizat de BNR la nivelul sistemului bancar din România.
Potrivit sondajului, cererea de credite a companiilor la nivel agregat a scăzut uşor în perioada aprilie-iunie faţă de primul trimestru, iar băncile anticipează că în trimestrul al treilea cererea de finanţare s-a menţinut la acelaşi nivel.
Leave a Reply