În urma unei investiţii de 25 de milioane de euro, parcul care se întinde pe 30.000 mp are 30 de echipamente pentru distracţie, din care 17 sunt pentru exterior şi 13 pentru interior. Terra Park va fi deschis pe toată durata anului, numărul estimat de vizitatori pentru primul an fiind de 600.000. În acelaşi timp, 1.000 de persoane pot folosi echipamentele de distracţie.
Proiectarea şi studiile pentru acest parc de distracţii au început în urmă cu doi ani, peste 500 de oameni lucrând la realizarea lui – ingineri, contructori, arhitecţi, furnizori de echipamente şi consultanţi. Nadia Comăneci va fi gazda evenimentului de inaugurare, iar invitatul de onoare al Terra Park va fi Richard M. Daley, legendarul primar al oraşului Chicago, cel care a condus metropola americană timp de peste 22 de ani.
Leave a Reply