Steve Jobs era căsătorit, din 1991, cu Laurene Powell, cu care a avut trei copii – un băiat şi două fiice, Reed (în vârstă de 20 de ani), Erin (16 ani) şi Eve (13 ani). Jobs mai avea însă o fată dintr-o relaţie anterioară cu Chrisann Brennan, Lisa Brennan-Jobs, în vârstă de 33 de ani. Emblematicul cofondator şi lider al Apple a mai lăsat în urmă o soră, pe Patti Jobs, dar şi numeroşi prieteni şi rude mai îndepărtate. Averea sa a fost evaluată în septembrie de Forbes la 7 miliarde de dolari, atribuită muncii depuse la dezvoltarea Apple şi a studiourilor de animaţie Pixar.
Leave a Reply