Al treilea val

M-am intalnit saptamana trecuta cu seful unei companii franceze care si-a deschis anul trecut subsidiara din Romania si intentioneaza sa se dezvolte puternic in acest an. Companie mare, cu cifra de afaceri de peste trei miliarde de euro. A fost o discutie placuta, de prezentare, folositoare pentru simplul fapt ca afli cum ne privesc si alti ochi, limpezi, lipsiti de deformarile induse de rapoarte oficiale, evaluari sau politeturi diplomatice. Interlocutorului meu ii placea Romania, as spune chiar mai mult decat mie: nu a remarcat fetele, dar i-a pomenit pe romani in ansamblu, a apreciat bunele spiritului latin, a vorbit de crestere economica sustinuta si de cresteri cu 85% ale cifrei de afaceri in zona (mi-a placut o remarca insotita de un zambet: „…anul acesta n-o sa mai fie asa, pacat, incepusem sa ne obisnuim… dar oricum va fi peste medie..“).

Denis Renard este primul reprezentant pe care il intalnesc al unei companii care face parte din ceea ce chiar impreuna am definit drept al treilea val de companii care vin in Romania. Rolul lor este extrem de important, pentru ca vor pune tusele fine de culoare peste schita initiala, desenata cu linii groase si negre, a capitalismului romanesc si peste primul strat de culoare de baza. As asemui actiunea lor cu ceea ce a reprezentat al treilea val al debarcarii aliate din Normandia, in 1944 – primele doua au avut serios de furca cu rezistenta armata a inamicilor, al treilea val a fost decisiv pentru ca a intarit capetele de pod si a oferit suportul necesar succesului operatiunii.

Primul val este cel format din companiile care au avut curajul sa investeasca intr-o Romanie care ba se vindea, ba nu se vindea. Cel mai limpede exemplu este Renault, dar compania nu face o figura singulara. Producatorul de automobile a antrenat in siaj o suma de colaboratori traditionali, care si-au deschis, la randul lor, afaceri in Romania – acesta este al doilea val.

Al treilea este cel al furnizorilor de servicii sofisticate – logistica, cercetare si proiectare, tehnologii speciale, comunicatii. Nu-si gaseau rostul pe o piata inca salbatica, tributara in special pretului; au nevoie de o limpezire a apelor, de certitudini. De ce ii consider asa de importanti?

Un atu e chiar sofisticarea si precizia: camionul cu piese nu va ajunge „pe miercuri-joi“, ci miercuri la ora X; planurile nu vor fi gata pe la mijlocul saptamanii viitoare, ci chiar la termenul prevazut in contract; sesiunea de training va fi scurta, la obiect si cu rezultatele scontate.

In al doilea rand pentru ca vor sparge cumetriile economice, care si-au rezervat cate o zona economica sau geografica si, implicit, politica. Nu cred, de exemplu, ca o companie care a dat peste 800 de milioane de euro pe o distributie de electricitate (o gramada de bani, si acesta este un indiciu al celui de-al treilea val) va mai accepta sa cumpere energie la mana a treia; daca este dispusa, totusi, la masinatiuni, le va face prin parteneri pe care ii cunoaste bine si varand numai un deget si nu toata mana. Nu sariti, am sesizat si pericolul inlocuirii cumetriilor, dar pentru aceasta avem autoritati de supraveghere.

In al treilea rand, sunt o sansa pentru companiile romanesti, in preajma integrarii. Intrarea unui mic transportator local, de pilda, sub palaria unui furnizor de servicii logistice de anvergura este in masura sa-i asigure supravietuirea dupa 1 ianuarie 2007: comenzi, stabilirea celei mai avantajoase rute, drumuri plin-plin.

Nici banii investiti nu pot fi ignorati, acum, spre finalul privatizarii. Poate nu vor fi multi, dar vor merge spre acele zone de care are nevoie Romania cel mai mult acum: cunostinte specializate, modernizare, inovatie.

Daca tot am dat-o in titluri celebre, o sa inchei cu „ciocnirea civilizatiilor“. Specificul romanesc ne-a facut sa demaram tarziu, sa actionam haotic si partizan si sa terminam inainte de vreme – un model de civilizatie. Valul care vine acum, un alt fel de civilizatie, este in stare sa ne ordoneze, sa ne eficientizeze si sa ne sporeasca rezistenta.

Mai trebuie sa si vrem.