Proiectul secolului

Mi se parea la un moment dat ca sunt singurul ingrijorat de felul in care sistemul american de educatie si industria raspund amenintarii reprezentate de ascensiunea Chinei si a Indiei. Dar dupa un an in care am calatorit de-a lungul si de-a latul Americii, discutand cu profesori si inventatori, eu nu sunt gata sa cedez secolul al XXI-lea Chinei. Nu, nu inca.

Vedeti, bunica-mea are o vorba care zice asa: „Niciodata sa nu cedezi un secol unei tari care cenzureaza Google“. E o chestie acolo, in ceea ce spune: ea n-a crezut niciodata ca viitorul poate apartine unei tari care limiteaza accesul propriului popor la cunoastere. A cenzura Google inseamna o proasta guvernare, una brutala, care cenzureaza si franeaza inovatia.

Acum, e adevarat si ca cele doua mari partide ale Americii sunt pierdute si ca Washingtonul e in moarte cerebrala. Dar exact pentru ca noi avem aceasta economie incredibil de flexibila, deschisa, nerestrictionata, competitiva – in care nu cenzuram nimic – ceea ce descoperim atunci cand vizitam hub- urile inovatiei e ca nimeni nu asteapta ca Washingtonul sa declare inaugurarea viitorului mare proiect Manhattan pentru, sa zicem, independenta energetica. Inventatorii americani infloresc pe cont propriu.

Nu trece o zi de o vreme incoace sa nu primesc o scrisoare de la vreun start-up in care sa mi se ceara sa scriu despre cum pot fi transformate gunoiul, porumbul, carbunele, balegarul, hidrogenul, valurile, rumegusul, vantul, soarele ori vreo planta in energie. Am vizitat recent SRI International, langa Stanford – acolo oamenii de stiinta incearca sa rezolve o problema critica: cum sa storci mai multa energie din baterii. Saptamana trecuta am fost in Pasadena sa vizitez Idealab, al carui fondator, Bill Gross, abia astepta sa ma urce pe acoperis sa-mi arate sistemul lui solar numit Sunflower, care „dirijeaza“ razele cu mici oglinzi concentrandu-le intr-un fel de „container“ de silicon. Cu Sunflower isi alimenteaza cu energie intregul sediu acum. Cateva zile dupa aceea l-am intervievat pe investitorul Gary Morgenthaler din Silicon Valley, a carui firma a investit in productia de componente pentru panouri solare si a urmarit un start-up care, prin bioinginerie, incearca sa modifice niste alge astfel incat acestea sa „produca“ petrol. Am sfarsit saptamana in San Francisco, la Greentech Innovation Network, care a cumparat de-a valma zeci de companii care inoveaza in domeniul „energiei curate“, in cautare de idei. Intalnirea a fost organizata de Kleiner Perkins, fondul de investitii care a ajutat Google sa porneasca si care acum baga banii intr-o larga varietate de start-up-uri in domeniul energiei.

Bill Gross de la Idealab spunea: „Pretul combustibilului fosil a urcat destul si uite ce se intampla. Fara nici o reglementare guvernamentala, investitiile si inovatiile in zona energiei decoleaza cu mai multa concentrare de talente si mai multa determinare decat ar face-o orice program guvernamental. E un fel de proiect Manhattan disipat, care atrage cei mai destepti si cei mai potriviti oameni, iar capitalul este eficient alocat spre astfel de echipe“.

Dar sa nu ne facem iluzii, spune K.R. Sridhar, a carui companie, IonAmerica, dezvolta celule combustibile din oxizi solizi: daca vrem sa vedem astfel de alternative ca se misca de la stadiul de start-up-uri spre cel de intreprinderi comerciale mari, „avem nevoie sa facem ca mecanismul preturilor sa functioneze cum trebuie“.

Cand vorbim de petrol, chiar nu putem spune „sa lasam piata sa functioneze“, pentru ca in lumea petrolului nu exista o piata libera: producatorii au un cartel, iar guvernele – cum e si al nostru – subventioneaza petrolul, asa incat noi sa nu platim intregul cost.

Daca guvernul ar face doar cateva lucruri, start-up-urile din energie pe care le vedem azi ar livra produse adevarate, spune Sridhar. In primul rand, guvernul ar trebui sa instituie o taxa pe benzina care sa-i garanteze ca pretul nu va scadea niciodata sub 3,5-4 dolari galonul, taxa care ar face ca preturile noilor tehnologii sa devina competitive. In al doilea rand, guvernul ar trebui sa-si fixeze propriile tinte in privinta consumului si al emisiilor de dioxid de carbon pentru propria flota de automobile, precum si standarde inalte pentru energia ecologica si un consum redus de electricitate pentru propriile cladiri – iar apoi sa promita ca va fi primul client al acelei companii care va reusi sa atinga astfel de standarde.

„Guvernul federal e cel mai mare consumator unic de energie din tara“, spune Sridhar. „E timpul sa conduca prin puterea exemplului si sa forteze putin nota. E vremea ca guvernul sa-si foloseasca forta de negociere atunci cand cumpara energie“.

Prima tara industrializata care devine „verde“ cel mai repede, care va avea cele mai ingenioase tehnologii – aceea va fi tara-lider a secolului al XXI-lea. Noi avem inovatori. Avem si investitori. Daca am avea si un guvern care sa creeze conditiile potrivite de piata, chiar ca ne-am desprinde de pluton.

Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer;

Urmatorul sau articol va aparea in numarul din 14 iunie al BUSINESS Magazin.