In urma cu peste un secol, Fenimore Chatterton, un galagios politician din Wyoming, se lauda ca numai statul sau avea destul carbune ca sa topeasca orice legatura de fier, sa schimbe Polul Nord intr-o regiune tropicala sau sa alimenteze iadul. Suna ca o profetie.
Multi oameni de stiinta spun ca reducerea rapida a emisiilor ar putea face diferenta in incetinirea schimbarilor climatice. Si aceiasi oameni de stiinta arata ca americanii pot da un exemplu prin adoptarea unei noi tehnici de a limita impactul asupra mediului in peste 1.000 de proiecte de unitati pe baza de carbune aflate in faza de plan pe hartie pe tot globul. Totusi, executivii unora dintre cele mai importante companii din industria carbunelui au pareri divergente.
Unul din acesti executivi, Michael G. Morris, conduce American Electric Power, cel mai mare consumator de carbune din America si, prin centralele sale, cel mai mare producator de emisii de CO2. Morris se afla in linia intai a unei miscari de mica amploare in interiorul industriei energetice in favoarea noilor tehnologii. Compania lui are de gand sa construiasca cel putin doua centrale de 600 MW in Ohio si Virginia de Vest; spune ca acele centrale nu sunt numai benefice pentru mediu, dar sunt avantajoase pentru clientii casnici, atenti la costuri. Dar desi constructia lor va costa cu 15-20% mai mult, Morris spune ca adaptarea la echipamentul necesar pentru a ingropa CO2-ul in pamant in loc sa-l elibereze in atmosfera va fi mai ieftina, in cazul in care se vor impune limite asupra emisiilor de gaze cu efect de sera.
Sa lasam stiinta deoparte pentru un moment, spune Morris. Interesele politice din jurul problemelor climatice sunt foarte reale. De asta trebuie sa mergem inainte cu asta. Dar cei mai multi din industrie nu fac acest pariu. Printre ei, Gregory H. Boyce, director executiv la Peabody Energy, cel mai mare producator privat de carbune din lume, care controleaza rezerve cu un potential energetic mai mare decat rezervele de petrol si gaze ale Exxon Mobil. Inca nu suntem convinsi ca tehnologia sau structura costurilor justifica sa mergem pe un drum pe care nu ne simtim confortabil, spune Boyce. Viziunea lui Boyce a prevalat. Nu mai mult de o duzina din cele 140 de noi centrale pe baza de carbune proiectate se asteapta sa foloseasca noua tehnologie. Carbunele probabil nu are un propovaduitor mai puternic decat Boyce, care sustine ca se poate gasi o cale de a reduce emisiile de CO2 fara a fi nevoie sa se renunte la actuala tehnologie.
Dupa cum observa Boyce, carbunele e un chilipir. Desi pretul s-a dublat in ultimii doi ani, cresterea abrupta a pretului gazelor naturale – combustibilul preferat de centralele construite in anii 90 – a facut carbunele mai atractiv. In ciuda ingrijorarii crescute in randul unor companii energetice mari asupra riscurilor la care se expun daca incalzirea globala avanseaza sau daca limitele legale de CO2 sunt fortate, Peabody ramane loiala optiunilor sale.
Morris, de la American Electric Power, vede lucrurile altfel si argumenteaza in favoarea unei tehnologii mai curate. La cererea grupurilor ecologiste care detin actiuni in companie, AEP a fost de acord sa raporteze potentialele costuri pe care le va avea daca vor fi inasprite regulile privind emisiile de noxe. Compania a recunoscut ca cresterea afacerii dupa 2010 ar putea fi limitata daca ar ramane cu vechea tehnologie.
AEP a castigat de atunci aliati importanti in demersul de a impune un carbune mai curat, inclusiv pe General Electric, care isi fixeaza multe din sperantele de crestere in industria electrica pe noile tehnologii si lucreaza cu AEP in proiectarea noilor centrale. Promotorii acestor centrale, care transforma carbunele intr-un gaz ars pentru a produce energie, spun ca vor emite cantitati si mai mici de alti poluanti care contribuie la ploile acide, smog si la afectiunile respiratorii. Dar pentru fiecare pas inainte al noii tehnologii, sunt pasi inapoi si mai mari. Multi sustin ca ar fi o pierdere de timp si de bani sa se construiasca asemenea centrale in SUA, atata vreme cat China nu face demersuri sa limiteze emisiile. In timp ce Peabody sprijina unele proiecte de gazificare a carbunelui, ramane sceptica cu privire la eliminarea metodelor traditionale de ardere a carbunelui pentru a produce electricitate.
Centralele de carbune pulverizat pe care vrea sa le construiasca, care transforma carbunele intr-un praf inainte de a-l arde pentru a produce electricitate, costa la acest moment cam 2 mld.$ fiecare, adica sunt cu 15-20% mai ieftine decat ar fi necesar pentru a construi centrale mai curate pe baza ciclului combinat de gazificare integrata sau IGCC, care presupune transformarea carbunelui intr-un gaz.
Speranta printre oamenii de stiinta este ca centralele IGCC ar putea fi repede adaptate la sisteme care sa ingroape CO2-ul rezultat in urma producerii electricitatii la mare adancime in pamant. Dar autoritatile statale si federale au ezitat in a implementa tehnologia. Peabody si alte companii raman sceptice cand se intreaba daca metodele de captare a carbonului, fie pentru carbunele pulverizat sau centralele IGCC, vor deveni fezabile comercial si tehnologic pana in urmatorul deceniu. Inginerii stiu cum sa obtina gaz din carbune de mai bine de un secol, folosind aceasta metoda pentru iluminarea, in premiera, a multor orase americane. O mana de centrale de gazificare a carbunelui sunt deja operationale in SUA, Spania si Olanda.
Vanzarea CO2 captat la centralele de gazificare le-ar putea face mai competitive in raport cu centralele care folosesc principiul pulverizarii carbunelui. O centrala de gazificare din Dakota de Nord trimite deja CO2-ul in Saskatchewan, unde acesta este injectat in vechile campuri petrolifere pentru a scoate la suprafata si mai mult petrol.
Oamenii de stiinta au numeroase alte metode pentru a pompa mai departe CO2-ul, precum transportarea lui cu vapoarele spre platforme maritime, unde e injectat in solul oceanic. Metodele nu sunt lipsite de riscuri, unii oficiali, temandu-se ca acumularile de CO2 sa nu atraga dupa ele cutremure. Totusi, principalele piedici raman cele economice.
Asa cum au facut cu planurile de a construi centrale pe baza de pulverizare a carbunelui, Peabody si alte companii adesea si-au oferit sprijinul pentru tehnologiile alternative prin participarea lor la Futuregen, un proiect de 1 mld.$ pornit in urma cu trei ani de administratia Bush pentru a construi o centrala de 275 MW, care ar putea separa CO2 si ar putea reduce alti poluanti. Printre cei zece membri ai Futuregen se numara unele dintre cele mai mari companii din industria miniera de carbune, printre care Peabody si BHP Billiton din Australia, alaturi de mari procesatori de carbune ca AEP sau Southern Company. O companie chinezeasca, China Huaneng Group, este de asemenea membru al Futuregen, iar guvernul Indiei a semnat intrarea in martie.
Washingtonul finanteaza in cea mai mare parte proiectul – peste 600 mil.$ – aproximativ 250 mil.$ venind de la companiile de carbune si de electricitate, iar restul de la alte guverne. Dar Futuregen treneaza deja, iar grupurile ecologiste au criticat proiectul, spunand ca e prea putin – si prea tarziu.
Futuregen este o perdea de fum, de vreme ce nu-si propune sa aduca pe piata tehnologia in ritmul necesar pentru a rezolva problema, a spus Daniel Lashoff, director stiintific la centrul climatic de la Natural Resources Defense Council. Nu mai avem atata timp la dispozitie.
Traducerea si adaptarea de Mihai Mitrica
* Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un parteneriat intre cele doua publicatii
* Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times
* Copyright 2006 New York Times News Service
Leave a Reply