Noua fata a pietei auto: lupta intre supravietuitori si cei care mai au curaj sa se extinda

La etajul intai al centrului Automobile Bavaria din Baneasa este
in vitrina un Rolls-Royce Phantom, cea mai scumpa limuzina care
poate fi achizitionata oficial pe piata locala. Automobilul de lux
insa nu si-a gasit un proprietar in mai bine de 12 luni. Pe de alta
parte, la parterul aceluiasi dealer, este service-ul marcii
britanice, unde in fiecare luna intra cel putin 15 clienti, semn ca
exista deja multi proprietari, care automat genereaza atat venituri
suplimentare companiei, cat si un plus de imagine. “Potential de
vanzare exista in Romania, de cel putin doua – trei masini pe an,
mai ales acum dupa ce a fost lansat Ghost, care are un pret de
230-260.000 de euro. Sunt multi in Romania care isi permit un Aston
Martin, un Lamborghini, un Ferrari sau chiar un Mercedes-Benz sau
BMW de 200.000 de euro. La acest nivel inca 50.000 de euro pentru
un Rolls nu este o suma prea mare”, spune Michael Schmidt,
presedintele Automobile Bavaria, cel mai mare dealer BMW de pe
piata locala, care pana in vara anului 2007 a detinut si
importurile marcii.

Pe de alta parte, in opinia sefului Automobile Bavaria, “multi
insa considera ca un Rolls-Royce este prea <aristocratic> si
au retineri cand vine vorba de achizitie, in conditiile in care
Romania trece printr-o criza economica”. Acest punct de vedere este
sustinut si de vanzarile realizate de alte marci de lux in 2010
precum Bentley, Lamborghini sau Maserati. In opinia jucatorilor din
piata, dealerii monomarca, cu un singur centru auto, nu vor
supravietui in urmatoarea perioada in conditiile unei piete care
este la o treime din ce a fost in urma cu doi ani.

De acum inainte vom vedea o <concentratie> in ceea ce
priveste concesionarii auto. Dealerul monomarca, cum era in 2007,
va intra in legenda. Asa ceva nu va mai exista pe masura ce si
piata romaneasca va ajunge la maturitate. Motivul este unul foarte
simplu – atunci cand o marca scade, o alta creste si cu cat este
portofoliul mai diversificat, cu atat sansele sa nu existe probleme
financiare sunt mai mari”, a spus Nicolae Sorescu, seful diviziei
auto a grupului Radacini, companie care cuprinde dealeri ai
marcilor Opel, Chevrolet, Mazda, Citroën, Suzuki, dar si Cadillac
si Corvette, si care este controlat de omul de afaceri iranian Ali
Madadi.

Grupul Radacini a preluat in portofoliu si marca Citroën, prin
deschiderea unui centru la Constanta, in timp ce Colina Motors,
dealerul detinut de omul de afaceri Marius Pitigoi, care detine si
functia de director al diviziei auto a Tiriac Holdings, a impartit
in doua centrul Ford din Popesti Leordeni, pentru a face loc si
marcii Hyundai – brandul coreean avand acum misiunea de a lua locul
companiei Romcar drept cel mai mare business auto din portofoliul
lui Ion Tiriac.

“Investitia initiala in complexul din Popesti Leordeni a fost
dimensionata la nivelul respectiv al pietei. Deoarece conditiile
s-au schimbat, a fost necesar sa adaugam noi potentiale surse de
venit pentru sustinerea investitiei, iar marca Hyundai a fost o
oportunitate prin potentialul de crestere pe care il are”, a spus
Marius Pitigoi. Astfel, acum Colina Motors comercializeaza si
repara atat automobilele Ford, utilitarele Mercedes-Benz, masinile
sport Brabus (modele Mercedes-Benz cu tuning Brabus) si Startech
(modele Jeep si Chrysler cu tuning Startech), cat si Hyundai.

Transformarea centrului Ford intr-unul Ford si Hyundai a
necesitat investitii de aproximativ 50.000 de euro pentru amenajare
si peste 100.000 de euro pentru programe de training, echipamente
si masini de test, potrivit oficialilor companiei. “Acum este cea
mai buna perioada pentru extinderi. Dealerii din grupul Radacini au
crescut nu datorita pietei, ci pentru ca au luat din cota de piata
a altora. Acum nu mai discutam de o piata normala, ci de una foarte
dura”, explica Nicolae Sorescu.

Radacini are in plan sa inaugureze anul acesta doua noi centre
auto in Braila si Galati, care vor cumula investitii de 1 milion de
euro, la care se va adauga un nou dealer Citroën in Capitala, in
afara celui din Constanta. “Noile centre din Galati si Braila sunt
deja in constructie. In Braila vom investi in jur de 400-500.000 de
euro si deja avem un Bosch Car Service care apartine de Radacini.
In afara de Mazda, Opel si Chevrolet, vom avea si Suzuki. La Galati
vom avea in principal marcile traditionale ale grupului, dar nu
stim exact care inca”, a spus Sorescu. Anul trecut, businessul
Radacini a inregistrat o crestere de aproximativ 1-2%, la putin
peste 100 de milioane de euro, potrivit oficialilor companiei. Din
total, aproape un sfert reprezinta flota de masini de teren Iveco
Massif vandute Politiei de Frontiera, acestea fiind achizitionate
pentru securizarea granitelor, in vederea aderarii la spatiul
Schengen, valoarea celor 426 de automobile fiind de aproximativ 24
milioane de euro.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *