Iluzia deziluziei

Multi cred (ma numar printre ei) ca una dintre cele mai mari
probleme ale Romaniei a fost izolarea mediatica din perioada
comunista. Tara fiind inconjurata doar de state comuniste, niciun
post occidental de televiziune nu ajungea aici, de presa nici nu
putea fi vorba, asa ca singura sursa neoficiala ramanea
radioul.

Dar adevarul este ca putina lume stia o limba straina (dincolo
de nivelul lecturii), iar dintre cei care stiau, aproape nimeni nu
avea cunostintele de context in masura sa-i faca accesibila
informatia. Degeaba intelegeam frantuzeste daca nu stiam mai nimic
din sistemul politic, nu stiam partidele si nici personajele.
Ramanea Europa Libera, care putea fi insa destul de usor
contracarata de propaganda. Asa se face ca ne-am trezit in
democratie si capitalism fara niciun strop de cultura politica si
economica, iar urmarile inca se vad.

La polul opus din acest punct de vedere se afla Germania de Est,
care avea acces nelimitat la toata media audiovizuala vest-germana
si austriaca, iar problema limbii nu exista. Se pare insa ca
est-germanii nu se dadeau in vant dupa jurnalele de stiri si
actualitatea politica, ci preferau sa suspine si sa lacrimeze
urmarind tot felul de soap opera americane de genul “Dallas” sau
“Dynasty”, reluate la nesfarsit de posturile de peste Zid.

Nu e chiar ciudat, la fel se intampla si in alte parti. In 2007,
un grup de “hacktivisti” pentru democratie a pus la dispozitia
multor oameni din tari aflate sub guvernari autoritare softuri
capabile sa strapunga blocada oficiala, in speranta ca accesul la
informatie va atrage aspiratia spre democratie. Dar accesul la
informatie a atras cu totul altceva: nenumarate cautari pe Google
dupa “Britney Spears naked”. Acestea sunt doar doua dintr-o multime
de argumente pe care le foloseste Evgeny Morozov pentru a sustine
titlul cartii sale “The Net Delusion – The Dark Side of Internet
Freedom” (“Mirajul retelei – Fata intunecata a libertatii
internetului”), aparuta luna aceasta sub egida PublicAffairs.

In opinia autorului, puterea internetului in promovarea
democratiei este un mit, de vreme ce regimuri represive precum cel
din China sau Iran sunt la fel de stabile chiar si in conditiile
raspandirii mijloacelor de comunicatie moderne, in frunte cu
internetul. Mai mult, Morozov sustine ca de fapt internetul este
mai degraba folosit de guvernele autoritare pentru a limita
libertatea cuvantului, pentru a-si perfectiona tehnicile de
supraveghere, pentru a-si intari mijloacele de propaganda si pentru
a linisti populatia cu divertisment digital.

De altfel, cartea are adesea tonul unui pamflet, iar cei vizati
sunt tehno-optimistii si “ciber-utopistii” – reprezentati fie de
organizatii precum Electronic Frontier Foundation sau Public
Knowledge, fie de autori precum Clay Shirky sau Timothy Wu -, pe
care-i caracterizeaza “o credinta naiva in natura emancipatoare a
comunicatiilor online, care se bazeaza pe un obstinat refuz de a
accepta dezavantajele”.De vina s-ar parea sa fie fostii hippies,
care acum ocupa pozitii in cele mai prestigioase universitati din
lume si popularizeaza ideea ca internetul ar putea oferi ceea ce
anii ’60 n-au putut aduce: o lume mai buna si mai pasnica.