Mail2mail

Pe masura ce fisierele pe care le trimitem via internet sunt tot mai mari, e-mail-ul face tot mai greu fata traficului de date. Solutia poate fi tehnologia peer-to-peer, care sta la baza unor aplicatii precum Kazaa, Napster sau BitTorrent.

 

Calitatea costa si de la aceasta regula nu se abat nici electronicele de ultima generatie. Iar pretul nu tine exclusiv de bani, ci si de unele restrictii cu care utilizatorii trebuie sa se obisnuiasca atunci cand folosesc, de exemplu, un aparat de fotografiat sau o camera de filmat digitala ce asigura o calitate sporita a imaginii. Pentru ca un film sau o fotografie realizate cu un aparat cu un numar mai mare de pixeli inseamna automat nu doar fisiere mai mari, dar si batai de cap pe masura cand vine vorba despre transferul lor prin internet, via e-mail.

 

O solutie este propusa de cateva companii din Statele Unite, care sustin ca e-mailul poate fi inlocuit cu programele lor, concepute pe platforma tehnologiilor peer-to-peer (P2P), cunoscuta si ca „file-sharing“. Spre deosebire de alte solutii tehnice, care presupun existenta unui server intermediar pe care sunt stocate fisierele transmise (cum este si cazul e-mail-ului), programele peer-to-peer faciliteaza conectarea directa a celor doua calculatoare, bineinteles tot prin intermediul Internetului. Aplicatii precum Pando Networks, Perenity sau WiredReach permit expeditorului sa trimita fisiere de mari dimensiuni folosind cea mai scurta ruta posibila.

 

Cel care este destinatarul unui astfel de fisier va primi adresa fisierului de pe calculatorul expeditorului si il va putea descarca conectandu-se direct la acel computer, indiferent de dimensiunile acestuia. Astfel de programe au devenit o necesitate in ciuda faptului ca mai multe servicii de e-mail, cum ar fi Yahoo! sau Gmail, ofera spatiu de stocare ce depaseste 1 GB. Asta pentru ca dimensiunea fisierelor care se pot trimite este limitata in cele mai multe cazuri la maxim 10 MB. Ceea ce scoate din calcul filmele si, de ce nu, chiar si pozele la rezolutie mare.

 

Programele peer-to-peer nu sunt o noutate, dar acest nou mod de utilizare a lor este in acelasi timp si un „face-lift“ pentru ele, dupa ce multe dintre acestea au fost „calul de bataie“ al criticilor, care au pus accentul exclusiv pe transferul de continut media piratat, indeosebi muzica si filme.

 

Problema este rezolvata in mare parte de oferta celor trei companii: transmiterea unui fisier se poate face doar intre doua persoane, nu de la un utilizator catre toti cei care folosesc programul in acel moment, ceea ce inseamna ca depistarea sursei mama este mai usor de facut. O alta diferenta esentiala este aceea ca transferul se face doar intre persoane care se cunosc.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *