Europa, intre „noi“ si „restul“

Pana si Marea Britanie, care si-a reformat economia mai mult decat majoritatea statelor, se confrunta cu demonstratii impotriva modificarii legii pensiilor. In Italia, guvernul si opozitia nici n-au mai avut curajul sa deschida subiectul reformelor necesare, in timpul campaniei electorale.

Toate aceste situatii au un numitor comun: perceptia ca schimbarea doare si ca potentialii infranti striga mai tare decat potentialii invingatori. Acelasi numitor e prezent si in protestele impotriva liberalizarii sectorului energetic, al serviciilor sau al pietei muncii. Dar schimbarea in Europa se loveste de alta piedica: protejarea excesiva a insiderilor in detrimentul outsiderilor.

Dimpotriva, ca sa se miste ceva, schimbarea trebuie sa intervina la nivel national, scrie The Economist. Iar schimbarile trebuie sa fie de fond, nu de forma. Degeaba modifica guvernul francez pe ici, pe colo, legislatia muncii, daca a doua zi strazile Parisului sunt pline de protestatari furiosi. In Italia si Germania, desi guvernele au recurs la reforme ceva mai serioase, situatia economica e departe de a se imbunatati vizibil.

Desi au luat unele masuri care sa faciliteze miscarea pe piata muncii din cadrul UE, guvernele au omis ce era mai important: sa incurajeze competitia in sectoarele industriale si serviciile protejate, fapt ce ar fi dus la crearea de locuri de munca si la scaderea costurilor. Favorizarea insiderilor in detrimentul strainilor are efecte negative multiple asupra economiilor nationale.

Primul efect este lipsa de flexibilitate economica, ce duce la cresterea somajului (vezi Franta si Germania). Reformele initiate in Italia au dus la crearea a noi locuri de munca, insa angajatii italieni (insideri) au primit salarii tot mai mari, ceea ce a dus la cresterea costului orei de munca si la scaderea competitiei. Al doilea efect este faptul ca, pana la urma, aceasta separare nu functioneaza. Presiunea competitiei globale e atat de mare incat nici insiderii nu vor mai putea fi protejati.

Ca atare, jocul de-a reformele incomplete nu poate fi perpetuat la nesfarsit. Iar optiunile nu sunt multe: ori statele europene accepta rapid schimbarile, ori amana acceptarea, pana cand vor fi fortate sa renunte.