Florentin Banu, omul de afaceri care a dezvoltat marca de napolitane Joe, si-a extins afacerile si in domeniul auto, printr-un joint-venture cu o firma din Germania, care urmeaza sa deschida o fabrica de componente auto. Valoarea tranzactiei nu a fost facuta publica. Firma infiintata de Florentin Banu, Banuinvest, mai are in derulare o investitie intr-un centru sportiv din Timisoara, care cuprinde un teren de tenis, un teren de fotbal si un centru de aerobic si de fitness. Proprietarul marcii Joe a anuntat ca Banuinvest urmeaza sa functioneze ca un fond de investitii, intentionand sa se implice in startup-uri din industrie sau din domeniul imobiliar. Pana acum, cea mai importanta investitie a lui Florentin Banu este reteaua de supermarketuri Artima. In prezent, reteaua de supermarketuri Artima include 12 magazine, insa pana la sfarsitul anului vor mai fi deschise inca doua.
Leave a Reply