Pichetarea, in premiera mondiala, a sediului BNR de catre un grup de exportatori care cereau bancii sa forteze deprecierea leului a avut darul, in mod curios, sa intoarca impotriva acestora o buna parte a presei si a opiniei publice, obisnuite pana nu de mult sa vada in exportatori eroii relansarii economice a Romaniei. Dupa ce guvernatorul Isarescu i-a etichetat pe protestatari drept plangaciosi, iar presedintele Basescu a sarit in apararea BNR, spunand ca banca nu poate fi silita sa faca o politica inflationista de dragul exportatorilor, au fost voci care s-au intrebat cine sunt de fapt acesti exportatori? Fabricantii de mobilier taie in nestire padurile si fac afaceri cu lemn la preturi de nimic; producatorii de textile cos ce vine de afara si exploateaza forta de munca ieftina din zonele dezindustrializate; cat despre exportatorii de soft, ar face mai bine sa puna mana sa faca hedging. Ca de obicei, adevarul sta pe undeva pe la mijloc: Florin Pogonaru, seful AOAR, a atras atentia ca vina pentru pierderile exportatorilor nu poate fi pusa exclusiv pe seama lipsei de competitivitate a acestora – asa cum face BNR in plina perioada de afluxuri speculative din strainatate – si ca adaptarea dificila la noile conditii de pe piata valutara e justificata intr-o economie inca incapabila sa absoarba toata valuta care intra acum in tara. In plus, faptul ca BNR a eliminat conditiile impuse companiilor romanesti la cumpararea de valuta de pe piata, conceputa de banca centrala ca o supapa impotriva aprecierii excesive a leului si ca un ajutor pentru companii, s-ar putea dovedi inutil pentru mare parte din firmele mici si mijlocii, care n-au resursele pentru astfel de operatiuni. In ceea ce priveste BNR, din scenariul apocaliptic avansat de exportatori – pierderi de un mi-liard de euro, falimente in lant, exodul companiilor straine care fac exporturi din Romania – Mugur Isarescu a retinut un singur element: faptul ca firmele vor incerca sa reduca din costuri pe seama fortei de munca. Iar cu aceasta ajungem la modificarea Codului muncii, unde orele de munca suplimentare si o libertate mai mare la concedieri le-ar fi necesare ca aerul angajatorilor siliti sa se lupte de unii singuri cu variatiile de curs.
Leave a Reply