Toata lumea ii spune gigantul software, dar prea putini stiu ce se afla cu adevarat dincolo de zidurile cartierului general. Ziduri e un fel de-a spune, pentru ca in campusul Microsoft nu prea gasesti asa ceva. Sunt in schimb brazi, flori, iarba verde, o multime de terenuri de sport, o casa inteligenta si un magazin al companiei. Plus multe altele, mai greu de observat la prima vedere. Atunci cand cea mai mare companie de software din lume isi construieste propriul orasel langa casa ta, poti sa fii sigur ca piata imobiliara va fluctua serios. Langa Seattle, SUA, se afla campusul Redmond, locul in care 27.000 de oameni vin zilnic sa lucreze, la sediul central, pentru gigantica corporatie americana. Peste 5.000 dintre ei au ajuns aici din afara SUA, din peste 100 de tari. Multi chinezi si indieni, dar si vreo 300 de romani. Unul dintre ei este Eduard Koller, un roman venit in America de cinci ani, la Microsoft. Cu cat te apropii mai mult de Microsoft, cu atat preturile la case si la chirii sunt mai mari, observa el. Asta nu pare insa sa-l deranjeze prea tare. E inginer programator la compania americana si are o casa ce pare desprinsa dintr-un catalog de lifestyle. Microsoftistii – cum ii place sa spuna lui Koller – locuiesc mai toti in apropierea campusului, in case cochete, iar dimineata si seara isi inghesuie masinile (rar vezi vreuna mai veche de doi-trei ani) pe cele doua poduri care trec peste imensul lac din Redmond. Redmond e la doar cativa kilometri de Seattle, dar viata e mult mai linistita aici, spune Koller. Peisajele sunt foarte frumoase, iar criminalitatea tinde spre zero. Daca esti prea atent la peisaj – brazii predomina, pe un fundal relaxant asigurat de o iarba atat de verde incat pare ca e artificiala – nici nu observi cand masina lasa in urma zgarie-norii din Seattle si intra in Redmond. La prima vedere arata ca un orasel de vacanta, vile ici si colo, insa curand incep sa defileze pe marginea drumului building-urile Microsoft. Sunt aproape 130 de cladiri ultramoderne de birouri, fiecare identificata cu o placuta pe care, sub logo-ul companiei, este trecut numarul cladirii. Aici lucreaza specialistii lui Bill Gates, impartiti pe echipe ce se reunesc pentru diferite proiecte si se dizolva la final, urmand apoi sa se regrupeze in alte formule pentru task-urile viitoare. Redmondul in sine e doar un sat ceva mai mare, insa suficient de mare incat sa ai nevoie de o masina daca vrei sa ajungi usor de la o cladire la alta. Cum in America e mai evident ca oriunde ca time is money, lucratorii sunt incurajati sa nu mai piarda vremea cu scosul masinii personale din parcare si li se recomanda sa apeleze la unul din microbuzele care dau ture prin campus. Microbuzele circula ceas, la fiecare 5 minute in ambele sensuri, asa ca e greu de crezut ca vor fi vreodata vazute scene mai familiare prin alte tari, precum statii pline de oameni asteptand sau calatori prinsi cu usa din cauza inghesuielii. Nici masini parcate peste tot nu prea pot fi vazute in campus pentru ca dimineata, la sosire, masina personala trebuie lasata – regulamentar, cum se fac mai toate lucrurile in America – in parcare. Parcarile sunt niste blocuri gri cu trei-patru etaje, intinse pe suprafete suficient de mari incat ar putea gazdui fiecare cate un supermarket. Odata masina parcata, angajatul Microsoft isi ia servieta si se indreapta spre birou. Pentru a convinge usa cladirii sa se deschida e nevoie sa treaca prin fata unui cititor cardul cu datele personale de identificare. Abia dupa aceea drumul spre locul de munca e deschis. Acest scenariu nu este insa obligatoriu. Daca florile, iarba verde si mirosul de primavara sunt prea tentante, lucratorul de la Microsoft poate sa-si ia laptopul si sa lucreze oriunde, pentru ca intreg campusul este acoperit de transmisii wireless care faciliteaza conectarea la reteaua interna a companiei si la Internet. Teoretic, orice angajat poate sa vina la lucru cand vrea si sa plece cand vrea. In practica insa, acest lucru se intampla mai greu, pentru ca depinzi de colegii de echipa, si daca toti vin la birou de dimineata si pleaca spre seara, nu prea te simti confortabil sa vii la pranz si sa pleci dupa doua ore, spune Eduard Koller. Spiritul de echipa conteaza mult, pentru ca proiectele se lucreaza in echipa. Chiar daca nu isi permite sa-si faca zi de zi propriul program, Koller spune ca nu este foarte greu ca din cand in cand sa uneasca o zi de vineri si una de luni si sa plece in excursie intr-un weekend prelungit – destinatii precum California sau coasta de est sunt la numai cateva ore de zbor, deci ideale pentru cateva zile de relaxare. Insa pana la urmatorul week-end mai este ceva timp. Noroc ca tocmai a sosit ora pranzului, asa ca oamenii de la Microsoft se indreapta catre cafeteria. In campus sunt raspandite 25 de cantine, iar democratia a ajuns si in sala de mese – angajatii nu stau la coada in fata unui ghiseu unic, ci se duc fiecare la standul cu mancare dorit si se aprovizioneaza. Daca e vorba de mancare calda, servesc bucatarii, iar vitrinele cu dulciuri, bauturi, iaurturi, fructe sunt cu autoservire. Preturile sunt subventionate de companie, asa ca un pranz consistent nu-i va scoate din buzunar microsoftistului mai mult de 10 dolari. Apropo de preturi subventionate, Microsoft are in campus si un company store, un magazin cu preturi speciale pentru angajati. Nu e permis sa faci poze inauntru, insa n-ai nevoie de fotografii ca sa-ti aduci mai tarziu aminte ca software-ul se vinde acolo cu mari reduceri. Se pot cumpara CD-uri ca Windows XP Home Edition, jocuri de Xbox, enciclopedii Encarta, cu preturi de 20-30 de dolari fiecare. In afara de soft, mai poti pleca cu o jacheta, sapca, camasa sau geanta, ori tot felul de suveniruri, toate evident purtand logo-ul Microsoft. Spre finalul zilei de lucru, cine simte nevoia de relaxare si n-are inca suficienti bani ca sa-si permita o casa a viitorului poate vizita linistit Casa Inteligenta Microsoft. Este singura expozitie de acest fel a Microsoft din lume si este aranjata exact ca o casa, cu intrare, hol, living, bucatarie, camera copilului, camera de entertainment etc. Se pare ca unii chiar isi permit asa ceva in viata reala: o replica destul de exacta a Casei Inteligente se gaseste dincolo de lac, iar pe usa este trecut numele lui Bill Gates, boss-ul companiei. Casa Microsoft nu are insa numai rol de divertisment. Vrem sa prezentam aici viziunea noastra despre cum va arata tehnologia peste 3-5 ani, spune Pam Heath, manager al departamentului Consumer Prototyping & Strategy. Este o metoda utila, pentru ca aceste inovatii le sunt prezentate clientilor si primim permanent feedback din partea lor. Casa demonstreaza ca are creier (fie el si artificial) inca de la intrare. Identificarea biometrica este o metoda mult mai sigura si n-o sa mai aveti nevoie in veci sa apelati la metoda cheia sub pres. Securitatea este mai sigura daca vizitatorului i se cere, in loc de ceva ce are (cheie, cartela), ceva ce este, spune Heath. Asa ca proprietarul nu trebuie decat sa-si lipeasca palma de peretele casei, iar ceea ce parea sa fie doar un spot luminos decorativ se schimba intr-un scanner cu laser care compara harta mainii cu cea preinregistrata in computer. Scannerul este capabil sa interpreteze si compozitia irisului. Ochii au de 1.000 de ori mai multe elemente distinctive decat amprenta digitala, remarca Heath tocmai in momentul in care usile si-au recunoscut stapana si s-au dat la o parte. De-abia intrat in hol, cauti cu privirea intrerupatorul pentru lumina. Credem ca peste cativa ani tehnologia va fi suficient de avansata ca sa iasa din prim-plan si sa devina o prezenta pe cat de puternica, pe atat de discreta, spune Heath. Aprinde lumina si intreaba: Credeti ca acesta este un simplu intrerupator?. Daca in loc sa-l rotesti, il apesi, peretele se lumineaza si lasa sa se vada un mini display. In fapt, e un panou de control sensibil la atingere prin care pot fi controlati parametrii de mediu ai casei – lumina, incalzirea – dar si diversele echipamente electronice. Toate acestea pot fi si presetate, asa ca, daca doriti, puteti oricand sa va rugati casa sa va astepte cu o melodie a lui Bob Marley si jaluzelele trase. Nu-i exclus sa simtiti nevoia sa intrati si in bucatarie pentru o gustare. Nici aici nu scapati insa de gadgeturile inteligente. Care este asemanarea intre un computer si un cuptor cu microunde? Atunci cand se afla in casa inteligenta, amandoua au o adresa de IP, adica, intr-un limbaj mai putin tehnic, sunt conectate la reteaua informatica si pot comunica intre ele. Nu cumperi un cuptor cu microunde pentru ca stie sa intre pe Internet, ci pentru ca te ajuta sa gatesti repede. Dar daca se conecteaza si la reteaua informatica, cu atat mai bine, spune Heath. Mai ales ca, in cazul femeilor ocupate, un astfel de aparat poate da o mana de ajutor. De pilda, alaturi de clasicul bip, atunci cand mancarea e gata, pe display-ul din bucatarie apare un semn de exclamare care te avertizeaza, in cazul in care n-ai fost pe faza, ca mancarea este gata. Tot de la panoul de control, utilizatorul poate sa ia diverse decizii – de exemplu, sa seteze un reminder pentru mai tarziu sau sa mai lase mancarea la incalzit pentru alte cateva zeci de secunde. Etichetele RFID (etichete obisnuite care au insa inglobate niste emitatoare radio minuscule) si-au gasit o utilizare surprinzatoare in bucataria inteligenta de la Microsoft. E de ajuns sa puneti pe masa cateva ingrediente – de exemplu, faina sau o cutie cu oua. Un aparat de citire interogheaza etichetele si afla despre ce produse este vorba, dupa care ii comanda unui computer sa afiseze direct pe masa – folosind raze luminoase – o lista de retete care pot fi preparate folosind acele ingrediente. Suprafata este sensibila la atingere, asa ca puteti naviga printre retete pentru mai multe detalii, apasand cu degetul pe masa. Prajitorul de paine, inexplicabil, este doar un prajitor de paine si nimic mai mult. Ne-am gandit ca n-are nici un rost sa-i implantam un cip, din moment ce isi face treaba foarte bine si-asa, glumeste Pam Heath. Dupa o masa copioasa, probabil ca n-ar strica o pauza in camera de entertainment, dotata cu un display de dimensiuni ce se apropie de cele ale ecranului de cinema. Aici puteti asculta muzica special compusa pentru un asemenea cadru intesat de tehnologie. Mai precis, melodiile se coordoneaza cu lumina (culoarea si unghiurile din care se proiecteaza) astfel incat atmosfera unei discoteci paleste, in comparatie. Evident ca puteti oricand inlocui muzica cu impuscaturile asurzitoare sau uruitul masinilor de curse din cele mai noi jocuri lansate pentru consola video Xbox. Camera de entertainment poate fi o experienta grozava si pentru copii, si nu neaparat datorita jocurilor video. Daca parintele face in prealabil niste setari, camera poate reactiona in momentul in care copilului i se citeste o poveste. Imparatul Verde porni la drum spre miazanoapte, poate fi o fraza-cheie la auzul careia computerul stie ca trebuie sa coloreze intreg peretele intr-un verde aprins si sa dea drumul unei anumite melodii. Tehnologii mult prea avansate pentru a visa ca vor ajunge vreodata in casele cumparatorului mediu? Noi credem ca nu mai tarziu de cinci ani aceste aparate vor exista pe piata si vor avea preturi accesibile clasei de mijloc, spune Pam Heath. Inapoi in campus, Linia Verde este gata de plecare. Asa se numeste unul dintre traseele microbuzelor care se plimba printre cladirile Microsoft pentru a-i transporta pe angajati si pe vizitatori. O ultima privire in jur – intr-adevar, nimic nu pare la intamplare. Doar doua exemple: in parcari exista locuri speciale marcate cu placute pe care scrie Visitor Only – doar pentru vizitatori (si in Romania e cam la fel, cu mentiunea ca placutele acelea nu exista, iar locurile de parcare nu sunt de obicei de ajuns nici pentru angajati). In al doilea rand, in curtea fiecarei cladiri sunt amplasate alte indicatoare, mai inalte, care semnaleaza zonele de adunare pentru cazuri de urgenta (inutil de spus ca fiecare etaj al fiecarei cladiri are indicatorul sau). O data cu lasarea serii, masinile microsoftistilor incep sa iasa din parcari. Materia cenusie aglomerata in oraselul Redmond a mai produs si astazi valoare adaugata pentru cine stie cate industrii. Asa ca nu mai conteaza atat de mult ca asta a mai adaugat, probabil, cativa centi la pretul chiriilor din zona.
Leave a Reply