Numa Numa

In 1976 un tanar etolog britanic pe nume Richard Dawkins a publicat cartea „The Selfish Gene“ („Gena egoista“). Desi controversata, lucrarea a impus un termen care face cariera: „meme“ – in romaneste tradus „mima“, desi astfel se pierde etimonul „memorie“. Mai mult, a generat o noua stiinta, care s-a numit, desigur, mimetica (memetics). Foarte pe scurt, Dawkins aplica in domeniul culturii elemente specifice evolutiei genetice din biologie.

Astfel, o mima este echivalentul unei gene si reprezinta „o unitate de transfer cultural sau o unitate de imitatie“. Ca si gena biologica, o mima este un „auto-replicator“, in sensul ca se transmite prin auto-copiere – eventual imperfect, producand astfel mutatii. In acest context, o mima poate fi orice, de la o simpla fraza sau o melodie pana la religii sau sisteme politice, iar mimetica este o cale alternativa de a explica comportamentul uman sau evolutia culturala pe baza selectiei mimelor de succes.

Cu siguranta, mediile moderne de informare in masa sunt cele mai propice pentru replicarea mimetica iar exemplele abunda. Insa Internetul este cel care pune in evidenta fenomene mimetice surprinzatoare, imposibil de reprodus in alte medii.

In 1989 o firma japoneza a realizat un joc video numit „Zero Wing“, care dupa cativa ani a fost transpus pentru calculatoare personale. Ca de obicei, jocurile de acest gen debuteaza cu un „trail“, de regula o animatie care prezinta inceputul povestii si fixeaza astfel reperele narative ale jocului.

Dialogul acestei secvente initiale era in japoneza, dar in versiunea pentru Europa era subtitrat intr-o engleza care cu indulgenta ar putea fi numita „aproximativa“. Personajul negativ rosteste cu acest prilej o fraza tradusa in engleza „All your base are belong to us“. Desi textul cuprindea multe exprimari bizare, aceasta este cea care a generat in anii 2001-2002 unul dintre primele fenomene mimetice la scara mare din Internet.

Este inexplicabil cum aceasta fraza schioapa s-a raspandit in scurt timp in intreg Internetul, ajungand atat de cunoscuta incat era adesea prescurtata prin initiale (AYBABTU). Curand fraza a fost parodiata in fel si chip, schimband subiectul sau pronumele „us“ (transcris adesea U.S.). Fenomenul a iesit din zona virtualului, fraza aparand adesea in graffiti-uri pe ziduri sau chiar in desertul Nevada, la dimensiuni gigantice. Pe intai aprilie 2003 cativa adolescenti dintr-un orasel din Michigan au plasat 20 de panouri AYBABTU, care n-au fost luate in gluma de localnici, ci au fost considerate de politia locala semnalele unui atac terorist.

Insa fenomenul AYBABTU a fost recent depasit in amploare de un altul, care are ca subiect hitul „Dragostea din tei“ a formatiei O-Zone. Un fenomen in sine este chiar faptul ca un cantec in limba romana a devenit atat de popular in toata Europa. Insa sursa fenomenului din Internet este in New York, unde un tanar de 19 ani pe nume Gary Brolsma s-a filmat cu un simplu webcam in propria camera dansand si facand playback pe celebra melodie.

In fine, „dansand“ este mult spus: Gary – usor supraponderal – se multumea sa stea pe scaun, sa fluture din maini la refren si sa se strambe la camera in stilul cunoscut de la MTV. A editat putin filmul, a inserat cateva fotografii ale prietenilor si a postat pe web secventa video care avea sa devina faimoasa sub titlul Numa Numa Dance. Clipul s-a raspandit fulgerator si absolut inexplicabil – imaginea e slaba iar Gary nu face nimic spectaculos. Secventa a fost descarcata de peste un milion de ori de pe situl original, fiind apoi plasata pe diverse altele, transmisa prin e-mail etc.

Au aparut nenumarate replici si parodii, desene animate si tot felul de alte materiale (jocul Sims 2 are acum si o secventa „numa numa“), astfel incat videoclipul este considerat cel mai celebru din intreaga istorie a Web-ului. O cautare cu Yahoo pe subiectul „numa numa“ intoarce aproape 10 milioane de rezultate. Presa a fost bulversata, fenomenul fiind comentat in New York Times, International Herald Tribune si numarate alte mari publicatii, la care se adauga marile televiziuni. In fine, clipul a ajuns sa figureze in selectia „VH-1 Best Week Ever“.

Publicul spune ca e amuzant. Cineva zicea ca atractia provine din naturalete: in-tr-o lume a divertismentului super-elaborat, e reconfortant sa vezi un pusti care se bucura sincer de melodia lui preferata. Sociologii nu gasesc explicatie, asa ca ramane ca mimetica sa ne dea un raspuns.