USR critică PSD care nu e de acord cu numirea pentru Avocatul Poporului: Au primit ceva la schimb

Dominic Fritz a fost întrebat dacă USR va reveni asupra numirii Roxanei Rizoiu la CCR, numire intens criticată de PSD.

„E acelaşi joc al răzgândirii. PSD şi-a sumat că va vota propunerea USR pentru Avocatul Poporului, la fel cum noi ne-am asumat să votăm, de exemplu, propunerea PSD la Curtea Constituţională, fără să comentăm, deşi cu siguranţă am fi avut şi noi nişte întrebări. Şi cred că ţine de seriozitatea PSD să se ţină de această promisiune şi asumare, pentru care deja au primit ceva în schimb. Doamna Rizoiu este extrem de calificată, a fost de două ori agent guvernamental pentru România la CEDO, este una din cele mai importante experte pentru drepturile omului şi poate tocmai de aceea există un anumit scepticism faţă de ea din partea unora, tocmai pentru că nu ascultă comenzi politice”, a răspuns Fritz.

Fritz a mai spus că dacă PSD e deranjat de faptul că Rizoiu are o pensie specială, „avem acum pe circuit o lege care să interzică cumulul pensie specială cu salariu şi această lege se poate atunci aplica la toată lumea, inclusiv la judecătorii numiţi de PSD la CCR, care au şi ei pensie specială şi salariu şi la viitorul Avocat al Poporului, la toată lumea”.

 

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *