Nicuşor Dan, discuţie cu Bolojan despre PNRR: România are nevoie de aceste resurse

„Am avut o discuţie aplicatǎ cu premierul Ilie Bolojan înaintea vizitei sale la Bruxelles. Joi, la Bruxelles, se va semna Declaraţia privind lansarea mecanismului EastInvest. Acest nou instrument european pune circa 20 de miliarde de euro la dispoziţia a nouă state membre aflate la graniţa cu Rusia, Belarus şi Ucraina, pentru a contracara efectele economice şi de securitate cauzate de război”, susţine Nicuşor Dan într-o postare pe Facebook.

El arată că România este printre ţările care vor putea accesa aceste finanţări, astfel încât să fie încurajate investiţii în zona de sud-est a ţării – Moldova, regiunea Dunării şi a Mării Negre.

„Am discutat de asemenea cu premierul Bolojan despre implementarea PNRR. România are nevoie de aceste resurse europene pentru a depăşi cu bine actuala perioadă complicată şi pentru a genera creştere economică pe baze solide”, a adăugat Nicuşor Dan.

Guvernul a analizat stadiul reformelor şi investiţiilor din PNRR şi a cerut accelerarea implementării până în august 2026. Premierul a avertizat că întârzierile pot duce la sancţiuni politice şi administrative, inclusiv revocări din funcţie, dacă România pierde fonduri europene.

 

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *