Preşedintele Concordia, Dan Şucu: „Din punctul nostru de vedere, sunt multe industrii care simt în clipa de faţă mugurii unei crize. Este o criză pe care noi o resimţim”

Preşedintele Confederaţiei Patronale Concordia, Dan Şucu, a explicat că în multe sectoare de activitate se resimt „mugurii unei crize”, generată de cheltuirea „nejudicioasă” a banului public şi de birocratizarea excesivă, titrează Agerpres.

„Din punctul nostru de vedere, sunt multe industrii care simt în clipa de faţă mugurii unei crize. Este o criză pe care noi o resimţim. Nu este o criză cum a fost cea din 2009, importată. Este o criză care este legată de cheltuirea nejudicioasă a banului public. Este o criză care este plecată dintr-o birocratizare excesivă a României, cu un cost extrem de mare al acestei birocratizări. Se discută deja de ani de zile despre eliminarea sau despre micşorarea acestei poveri a costurilor de funcţionare ale statului român. Vedem în clipa de faţă foarte multe proiecte, foarte multe dorinţe, foarte multe declaraţii, dar extrem de puţine rezultate. În mediul privat, noi nu premiem niciodată încercarea. Noi premiem întotdeauna reuşita”.

Guvernul a inclus în noul pachet de relansare economică şi măsuri venite din partea mediului de afaceri, propuse de Confederaţia Patronală Concordia. Dan Şucu, preşedinte Concordia: Fără eliminarea risipei banului public şi a birocraţiei excesive, aceste măsuri ar putea rămâne doar pe hârtie, deoarece nu va exista spaţiu fiscal pentru aplicarea lor

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *