România a rămas şi în noiembrie pe primul loc în UE în ceea ce priveşte inflaţia, cu o rată anuală de 8,6%, urmată de Estonia şi Croaţia, la mare distanţă de media Uniunii, de 2,4%

România a rămas şi în noiembrie pe primul loc în UE în ceea ce priveşte inflaţia, cu o rată anuală de 8,6%, urmată de Estonia (4,7%) şi Croaţia (4,3%)., la mare distanţă de media Uniunii, de 2,4%, arată datele Eurostat publicate miercuri.

Conform Institutului Naţional de Statistică, inflaţia s-a menţinut în noiembrie la 9,8%, evoluţie similară cu cea înregistrată în luna octombrie şi în coborâre uşoară faţă de vârful de 9,9% consemnat în august şi septembrie.  Pe Indicele armonizat al preţurilor de consum, în noiembrie rata anuală a inflaţiei a fost de 8,6%. 

În statistica europeană, România a marcat în noiembrie o creştere faţă de octombrie, când rata anuală a inflaţiei a fost de 8,4%.

La nivel european, rata anuală a inflaţiei a scăzut uşor în noiembrie, de la 2,5% în octombrie. 

Cele mai mici rate anuale au fost înregistrate de Cipru (0,1%), Franţa (0,8%) şi Italia (1,1%).

Faţă de octombrie 2025, inflaţia anuală a scăzut în douăsprezece state membre, a rămas stabilă în cinci şi a crescut în zece.

În noiembrie 2025, cea mai mare contribuţie la rata anuală a inflaţiei în zona euro a venit din partea serviciilor (Ă1,58 puncte procentuale, pp), urmate de produse alimentare, alcool şi tutun (Ă0,46 pp), produse industriale neenergetice (Ă0,14 pp) şi energie (-0,04 pp).

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *