O firmă norvegiană a descoperit că autobuzele sale, fabricate în China, pot fi oprite de la distanţă

Ruter, un important operator norvegian de transport public, a anunţat că va introduce cerinţe de securitate mai stricte şi va intensifica măsurile anti-hacking după ce un test efectuat pe noile autobuze electrice fabricate în China a arătat că producătorul le poate opri de la distanţă.

Ruter a transmis că rezultatele testelor publicate săptămâna trecută au arătat că producătorul chinez de autobuze Yutong Group a avut acces la sistemele de control pentru actualizări de software şi diagnosticare. „În teorie, acest lucru ar putea fi exploatat pentru a afecta autobuzul”, au susţinut norvegienii, potrivit AP.

Testele, cu autobuze conduse în mine pentru a elimina semnalele externe, au fost efectuate pe vehicule produse în China şi în Olanda. Testele au arătat că autobuzele olandeze nu aveau capacitatea de a efectua actualizări de software over-the-air, în timp ce autobuzele fabricate în China putea face procedura.

Camerele din autobuze nu sunt conectate la internet, deci „nu există riscul transmiterii de imagini sau videoclipuri din autobuze”, a mai transmis Ruter, care are peste 100 de autobuze Yutong în flota sa.

Potrivit site-ului Yutong, compania a vândut zeci de mii de vehicule în Europa, Africa, America Latină şi regiunea Asia-Pacific în ultimele decenii.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *