Principesa Sofia a participat la gala aniversară dedicată împlinirii a cincisprezece ani de activitate Google în România, desfăşurată la sediul companiei din Bucureşti.
Alteţa Sa Regală a fost întâmpinată de Elisabeta Moraru, Director General Google România.
În cadrul evenimentului, Castelul Peleş a primit distincţia pentru cea mai căutată destinaţie turistică din România în anul 2025, premiu ridicat de Principesa Sofia.
Distincţia a fost oferită „în semn de apreciere pentru valoarea istorică şi culturală a Castelului Regal Peleş, simbol al identităţii naţionale şi al României moderne”, au precizat reprezentanţii Google România.
Gala a reunit numeroşi reprezentanţi ai mediului tehnologic, cultural şi creativ, care au celebrat inovaţia, performanţa şi impactul proiectelor româneşti în domeniul digital.
Leave a Reply