În timp ce administraţia Trump susţine că preşedintele este serios în negocierile pentru a pune capăt blocajului guvernamental, jurnaliştii acreditaţi la Casa Albă au fost nevoiţi să urmărească, pe un ecran din sala de briefing, două videoclipuri deepfake cu tentă rasistă, difuzate în buclă ore întregi.
Conform The Guardian, unul dintre clipuri îl arată pe liderul democrat din Camera Reprezentanţilor, Hakeem Jeffries, cu mustaţă falsă şi sombrero, în timp ce pe fundal rulează muzică mariachi.
Celălalt foloseşte audio fabricat pentru a-l face pe liderul minorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, să pară că insultă propriii colegi şi admite o teorie a conspiraţiei promovată de extremiştii albi.
Videoclipurile, postate anterior de Trump pe platforma sa socială, susţin fals că democraţii cer subvenţii de sănătate pentru imigranţii fără acte, condiţionând astfel finanţarea guvernului federal.
În realitate, democraţii au cerut menţinerea subvenţiilor din Affordable Care Act pentru cetăţeni americani şi rezidenţi legali, precum şi restabilirea unor beneficii tăiate prin legislaţia republicană.
Leave a Reply