Nvidia investeşte 5 miliarde de dolari în Intel şi anunţă parteneriat pentru infrastructura AI

Nvidia, liderul mondial în producţia de cipuri, a anunţat joi că va investi 5 miliarde de dolari în Intel prin achiziţia de acţiuni la preţul de 23,28 dolari pe titlu, într-un parteneriat care vizează extinderea infrastructurii AI şi dezvoltarea de noi soluţii pentru PC-uri.

Tranzacţia, supusă aprobărilor de reglementare, vine la o lună după ce guvernul SUA a achiziţionat o participaţie de 10% în Intel.

Directorul executiv Nvidia, Jensen Huang, a numit colaborarea „o fuziune a două platforme de clasă mondială”, combinând expertiza Intel în cipuri tradiţionale (CPU) cu specializarea Nvidia în procesoare grafice (GPU), esenţiale pentru inteligenţa artificială. „Era calculului accelerat şi al AI a sosit”, a spus Huang.

Investitorii au reacţionat rapid: acţiunile Intel au crescut cu aproape 23%, cel mai mare salt procentual zilnic din 1987, iar titlurile Nvidia au avansat cu peste 3%.

În baza acordului, Intel va produce cipuri personalizate pentru infrastructura AI a Nvidia şi procesoare pentru PC-uri cu tehnologie Nvidia integrată.

Parteneriatul oferă o gură de oxigen pentru Intel, pionier al Silicon Valley, care a pierdut teren în era smartphone-urilor şi a ratat explozia AI ce a propulsat Nvidia în fruntea industriei.

În 2024, Intel a înregistrat pierderi de aproape 19 miliarde de dolari, iar în primele şase luni din 2025 a pierdut încă 3,7 miliarde, pregătindu-se să reducă un sfert din forţa de muncă până la finalul anului.

Guvernul american a cumpărat recent 433,3 milioane de acţiuni fără drept de vot, la preţul de 20,47 dolari pe acţiune, pentru a sprijini producţia tehnologică internă.

Creşterea cotaţiei Intel, stimulată de investiţia Nvidia, a sporit şi valoarea participaţiei federale.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *