Vlad Pascu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare în dosarul 2 Mai, a anunţat joi avocatul Adrian Cuculis.
„Dosarul 2 Mai a ajuns la final. Totul a rămas cum ştiţi. 10 ani de închisoare pentru Vlad Pascu. O poveste tristă, tristă”, a scris avocatul pe Facebook.
Potrivit Digi24, Curtea de Apel Constanţa a menţinut decizia primei instanţe.
Judecătorii au mai decis să reducă despăgubirile acordate în primă instanţă familei uneia dintre victime.
La finalul lunii ianuarie, Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, în dosarul în care este auzat că a condus drogat şi a accidentat mai mulţi tineri, în localitatea 2 Mai.
Doi dintre tineri au murit.
Decizia a fost luată atunci de Judecătoria Mangalia.
Leave a Reply