Cod galben de caniculă în 13 judeţe şi în Capitală

Avertizarea Cod galben, în vigoare joi între orele 12.00 şi 21.00, vizează judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Ilfov şi Capitala.

În aceste zone va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va atinge pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 şi 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile sud-vestice.

În a doua parte a nopţii de joi spre vineri, în vest şi nord-vest, iar vineri în majoritatea regiunilor vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică.

O altă avertizare Cod galben de caniculă, valabilă vineri între orele 12.00 şi 21.00, vizează judeţele Galaţi, Brăila, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov şi Capitala.

În aceste zone va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 şi 38 de grade.

 

 

 

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *