Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete şi 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters.
Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de familii au suferit pene de curent, a adăugat el într-o declaraţie publicată pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
Cel puţin o persoană a fost ucisă şi trei au fost rănite, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma unui incendiu izbucnit după un atac al dronelor ruseşti asupra oraşului Odesa, care a cuprins o clădire rezidenţială, potrivit Kyiv Independent.
Rusia a intensificat atacurile cu drone şi rachete asupra Ucrainei în ultimele săptămâni, determinând aliaţii Kievului să înăsprească sancţiunile împotriva Moscovei.
Leave a Reply