Decizia este definitivă.
Avocatul Elenei Udrea a declarat, la Antena 3 CNN, că nu a reuşit deocamdată să vorbească cu ea, dar era încrezătoare că va avea o soluţie pozitivă.
„Se încheie acest coşmar al doamnei Udrea şi mai ales al fetiţei doamnei Udrea, micuţa Eva, care a trăit o perioadă cumplită, fără mama ei”, a spus avocatul.
De asemenea, avocatul a spus că nu a reuşit să dea nici de soţul Elenei Udrea.
Udrea primise anterior recomandare favorabilă pentru eliberarea condiţionată din partea Comisiei de la Penitenciarul Târgşor.
Elena Udrea a fost inculpată în 2015 şi condamnată definitiv în iunie 2018, dar a părăsit ţara înainte de pronunţarea verdictului. A fost identificată şi arestată în Costa Rica, însă în decembrie 2018 a fost eliberată după o decizie a Curţii Constituţionale care anula condamnările pentru nerespectarea legii la constituirea completurilor de judecători.
În aprilie 2022, pe baza unei hotărâri a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Înalta Curte a respins o contestaţie în anulare şi a confirmat pedeapsa de şase ani. Udrea a fugit în Bulgaria, de unde a fost extrădată şi încarcerată la Târgşor.
Udrea a fost inculpată pentru coordonarea unui sistem prin care persoane din anturajul său au primit bani de la companii pentru a le garanta plata rapidă a contractelor cu Ministerul Turismului.
Leave a Reply