Investitorii americani sunt cu ochii pe Casa Albă: Dolarul scade după ce au apărut informaţii că Trump vrea să îl demită pe şeful FED

Dolarul american a scăzut brusc miercuri, după ce Donald Trump i-a întrebat pe parlamentari dacă ar trebui să-l demită pe preşedintele Rezervei Federale, Jay Powell, scrie FT. 

Un oficial de la Casa Albă a declarat pentru Financial Times că Trump le-a adresat această întrebare membrilor republicani ai Congresului în timpul unei întâlniri în Biroul Oval, marţi seara târziu.

Oficialul a spus că parlamentarii au fost susţinători ai ideii.

Anna Paulina Luna, congresmen republican din Florida, a postat marţi seara pe X că „aude” că Powell va fi concediat, iar demiterea sa ar fi „iminentă”.

Totuşi, oficialul de la Casa Albă a negat că demiterea preşedintelui Fed ar fi iminentă.

Dolarul a scăzut brusc după apariţia informaţiilor despre întâlnirea din Congres, pierzând 0,9% în raport cu un coş de valute rivale. Acţiunile americane au coborât la cel mai scăzut nivel din ultimele două săptămâni.

Mişcarea dolarului şi a burselor sugerează că investitorii au început să vândă active americane — inclusiv pe cele considerate în mod obişnuit drept refugii sigure — din cauza ameninţării la adresa independenţei Rezervei Federale.

Pe piaţa obligaţiunilor de Trezorerie, randamentul pe doi ani — care se mişcă în funcţie de aşteptările privind ratele dobânzilor — a scăzut, întrucât traderii au pariat că un potenţial înlocuitor al lui Powell s-ar supune presiunilor politice şi ar reduce dobânzile mai rapid decât s-ar fi aşteptat în actualul regim.

 


 

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *