Mesajul a fost publicat joi seara.
„Azi, ruşii au aruncat bombe peste Cernăuţi, oraş cu profunde rădăcini româneşti. Tot azi, AUR a scris în moţiunea de cenzură că de vină pentru criza bugetară sunt banii daţi Ucrainei şi Moldovei. Operaţiune de marketing, cum zic ei. Manipulare cinică, să-i zicem noi. Nu Ucraina ne-a băgat în datorii. Nu Republica Moldova a pus în funcţii mii de şefi inutili, în consilii de administraţie sau în agenţii create doar pentru a oferi recompense politice. Nu doar că e greţos să-i găseşti ţapi ispăşitori fix pe vecinii noştri ai căror sânge şi curaj sunt protecţia noastră împotriva bocancilor ruşilor. Mai mult, mută atenţia de la eforturile reale pentru a schimba radical statul român, capturat de interese private de 35 de ani. Un stat nereformat le convine şi celor de la AUR, şi Kremlinului, pentru că e slab şi coruptibil. Aici se duce adevărata bătălie. O vom câştiga”, a explicat preşedintele USR, Dominic Fritz.
Moţiunea de cenzură AUR împotriva Guvernului Ilie Bolojan, ca urmare a asumării răspunderii pe pachetul de măsuri fiscale de reducere a deficitului, a fost citită joi, în Parlament. Plenul comun se va reuni luni, de la ora 15.00, pentru dezbaterea şi votul pe moţiunea de cenzură.
AUR a depus moţiunea de cenzură, criticând dur măsurile de austeritate şi creşterile fiscale anunţate pentru reducerea deficitului bugetar.
Leave a Reply