Şefa ANAF, chemată în Parlament pentru explicaţii despre colectarea taxelor şi evaziune

Şefa ANAF, Nicoleta-Mioara Cîrciumaru, a fost chemată în Parlament pentru explicaţii despre colectarea taxelor şi evaziunea fiscală.

Solicitarea a fost făcută marţi de deputatul USR Cezar Drăgoescu. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor a aprobat chemarea în Parlament a preşedintei ANAF, Nicoleta-Mioara Cîrciumaru, a anunţat miercuri USR.

Aceasta va trebui să ofere explicaţii cu privire la pierderile uriaşe provocate de evaziunea fiscală şi colectarea deficitară a taxelor.

„Este un pas important în direcţia asumării responsabilităţii. Doamna Cîrciumaru trebuie să vină în faţa Parlamentului şi să răspundă la întrebări concrete: de ce nu funcţionează controalele fiscale şi ce măsuri s-au luat – dacă s-au luat – după publicarea raportului devastator al Curţii de Conturi. Într-o instituţie cheie pentru colectarea banilor publici, tăcerea e inacceptabilă”, a declarat Cezar Drăgoescu.

Solicitarea deputatului USR a fost adoptată cu 21 de voturi „pentru” şi o singură abţinere. Data la care va fi chemată preşedinta ANAF va fi stabilită ulterior.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *