Un medic şi o asistentă de la un spital din Capitală, trimişi în judecată după moartea unui copil

Potrivit procurorilor, în 20 octombrie 2018, în intervalul orar aproximativ 14:20 – 22:47, fiind medic de gardă la Secţia pediatrie a unui spital din Bucureşti, inculpata nu s-ar fi asigurat că asistentele medicale de serviciu pe Secţia pediatrie execută o supraveghere efectivă a persoanei vătămate şi îi acordă tratamentul medicamentos adecvat prescris de către medici.

Din probele administrate reiese că omisiunile inculpatei în ceea ce priveşte monitorizarea stării generale a pacientului şi a funcţiilor sale vitale au condus în final la decesul pacientului, consemnat la ora 00:05 în ziua de 21 octombrie 2018, ca urmare a unui şoc hemoragic apărut în evoluţia unei hemoragii interne.

A doua inculpată, asistentă medicală în cadrul spitalului, care era pe tura de noapte la Secţia pediatrie, nu a executat monitorizarea stării generale a pacientului şi a funcţiilor sale vitale, nu a înregistrat valorile acestora. De asemenea, nu a respectat prescripţiile medicale consemnate de către medici la orele 18:55, 19:20 şi 19:30 în Foaia de observaţie clinică generală, nerealizând astfel o supraveghere efectivă a pacientului, iar omisiunile respective ar fi condus la statusul evolutiv nefavorabil şi la decesul minorului.

Cele două inculpate sunt acuzate de ucidere din culpă. Rechizitoriul a fost transmis Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *