Aici sunt lei!

Ani la rand, bancile din Romania au fost caracterizate de analistii financiari drept institutii care, in mod paradoxal, s-au jucat prea putin cu riscul, acordand credite preponderent multinationalelor sau companiilor de stat. Cu alte cuvinte, clientilor bancabili „prin definitie“. Cel putin pana acum.

 

Concurenta a determinat bancile sa scada dobanzile la creditele clasice pana la limita profitabilitatii. In aceste conditii, bancherii trebuie sa gaseasca instrumente de plasament mai riscante, insa menite sa le asigure cresterile viitoare. O gura serioasa de oxigen o reprezinta investment banking-ul, activitate care presupune finantarea in special a vanzarilor si achizitiilor de companii. Iar cand spui investment banking e inevitabila asocierea cu nume mari precum JP Morgan, Merrill Lynch, Credit Suisse First Boston.

 

Numai ca acestea sunt prezente in Romania la nivelul unor echipe restranse – formate de multe ori dintr-un singur om. Cei mari sunt interesati doar de proiecte de anvergura, de sute de milioane de euro si comisioane pe masura. Cel mai recent exemplu este listarea pe Bursa a unei parti din pachetul detinut inca de statul roman la RomTelecom. Licitatia a fost castigata de Credit Suisse First Boston, pentru un comision de 0,95%. Daca se va lista intreg pachetul (46%), comisionul pe care urmeaza sa il incaseze cei de la CFSB va fi de circa 10 milioane de euro, avand in vedere ca valoarea RomTelecom este estimata la 2,5 miliarde de euro.

 

Totusi, pe plan local, investment banking-ul a fost explorat de companiile bancare straine care au pus piciorul in Romania pentru banking-ul comercial. Este vorba de Raiffeisen, ING sau CA IB (membra a grupului HVB, preluat anul trecut de Unicredito). Niels Schnecker, managing senior partner la compania de consultanta Schnecker van Wyk & Pearson, este insa ceva mai radical: „in Romania aproape ca nu exista investment banking“.

 

Firma in care omul de afaceri este partener a facut prima tranzactie de investment banking in 1994, cand a reusit finantarea companiei Romline cu 11 milioane de dolari. In ultimii 12 ani insa, investment banking-ul nu a reprezentat un business suficient de mare pentru a constitui activitatea exclusiva a Schnecker van Wyk & Pearson.  Poate face o companie non-bancara (de consultanta) servicii de investment banking?

 

Chiar daca nu poate asigura finantare din resurse proprii, o companie de tipul celei in care Niels Schnecker este managing senior partner ii furnizeaza clientului acces la finantare – fie doar de la o banca, fie din mai multe surse, de exemplu, fond de investitii si credit bancar. O solicitare de finantare pentru o investitie pare mai putin riscanta daca este bine ambalata si bine explicata; si tocmai aici intervine creativitatea investment banker-ului.

 

Din 1994, pe piata romaneasca nu au mai aparut case de investment banking independente, cu exceptia institutiilor bancare. La inceputul acestui an, s-a produs prima „recidiva“. Doru Lionachescu, un fost bancher de la Bancpost, Citibank si ING, a creat impreuna cu doi parteneri compania Capital Partners, autodeclarata prima casa de investment banking.

 

„In esenta, intermediem finantari pentru actiuni de tip fuziuni & achizitii pe proiecte de minimum 2-3 milioane de euro si cel mult 30 de milioane de euro“, explica Dorul Lionachescu, partener principal. Practic, aceasta companie reprezinta o interfata intre client si banci sau alti finantatori (investitori privati, de pilda). Ce l-a determinat pe Lionachescu sa-si faca propria companie? Intermedierile pentru credite de investitii au in acest moment o piata potentiala mare, fapt generat de privatizarile viitoare, extinderea unor companii romanesti in strainatate sau listarile pe Bursa ale unor companii de stat.

 

Nici companiile  mici si mijlocii nu sunt de neglijat, avand in vedere ca in Romania exista aproape un milion de firme din acest segment. Sectoarele economice cele mai „susceptibile“ sa genereze proiecte de investment banking sunt industria alimentara, serviciile financiare sau real-estate-ul. In toate aceste domenii exista companii care fie au nevoie sa caute un cumparator, fie sunt in situatia de a cumpara pentru a-si mari cota de piata. Iar in ambele cazuri este nevoie de un investment banker.

 

Severina Craiciu, directorul CA IB, banca de investitii din cadrul grupului HVB, crede ca, o data cu epuizarea proiectelor mari, au aparut oportunitati pentru companiile de nisa. „Retail-ul, imobiliarele, bunurile de consum sau media sunt domenii de interes pentru intermediarii de finantare“, explica Severina Craiciu.

 

Intermedierea de finantare este o piata practic libera in acest moment. Doru Lionachescu crede ca anul acesta vor mai fi si alti bancheri care vor fi tentati sa repete experienta lui si, de asemenea, el nu exclude posibilitatea ca tineri bancheri care au lucrat la companii cu traditie din Vest sa se intoarca acasa si sa-si faca propria firma.

 

„Sunt dispus sa imi ajut potentialii competitori straini sa intre pe piata romaneasca“, declara Niels Schnecker. „Voi merge in aceasta primavara in America si voi incerca sa conving niste potentiali investitori. Le voi acorda consultanta gratuita pentru a le usura intrarea pe piata.“ Motivele pentru care actualii intermediari de finantare isi doresc competitie nu sunt greu de banuit: mai multe nume prinse in aceeasi „hora“ inseamna o mai buna promovare a ideii de investment banking atat in randul clientilor, cat si al investitorilor straini care se orienteaza spre alte piete.

 

Odata dezvoltata, o casa de investment banking poate reprezenta o trambulina si pentru alte business-uri conexe: ridicarea unui fond de investitii pentru cofinantarea proiectelor, o companie de brokeraj pentru achizitii sau vanzari prin intermediul Bursei de Valori sau o firma de asset management (care gestioneaza averile unor investitori privati). Doru Lionachescu de la Capital Partners spune ca si compania sa va finanta proiecte din resurse proprii chiar de anul acesta. In acest caz, pe langa comisionul pe care il obtine pentru intermedierea finantarii, casa de investment banking castiga si din vanzarea ulterioara a participatiei pe care o cumpara in compania-client.

 

„Maruntisurile“ pe care intermediarii de finantari le pot ciuguli de pe langa marile banci de investitii nu sunt deloc neglijabile. In vreme ce comisioanele percepute de investment bankerii mari variaza intre 1% si 5-6% – invers proportional cu valoarea proiectelor, un intermediar poate obtine minimum 3,5%. Ce inseamna asta in cifre nete? Capital Partners si-a bugetat pentru anul acesta un EBITDA (profit inainte de plata dobanzilor bancare, taxelor si de scaderea deprecierii si amortizarii) de doua milioane de euro.

 

„Ne intereseaza nivelul EBITDA pentru ca acest parametru va fi luat in calcul in momentul in care vom vinde compania peste trei patru ani catre un operator din Europa Centrala“, afirma Lionachescu. Activitatea de investment banking este una extrem de profitabila, EBITDA reprezentand circa 90% din cifra de afaceri. Totodata, EBITDA este foarte apropiat de profitul brut.

 

Desi tentanta, intermedierea de finantari nu este accesibila oricui. „Cel mai important prag de intrare pe aceasta piata este know-how-ul“, spune Severina Craiciu, directorul CA IB. Pe langa stiinta de a fi bancher de investitii, mai sunt importante si contactele atat in sfera bancara, cat si in randul investitorilor privati sau institutionali. Asta pentru a avea acces la bani, iar bani disponibili exista. Si dupa cum ii incurajeaza Niels Schnecker pe bancherii de investitii, „in America, sunt multe fonduri care cauta proiecte“.