TikTok va bloca accesul adolescenţilor la filtrele de înfrumuseţare

În următoarele săptămâni, tinerilor sub 18 ani li se va interzice să îşi mărească artificial ochii sau buzele şi să îşi netezească sau să îşi schimbe nuanţa pielii.

Restricţiile se vor aplica filtrelor – cum ar fi „Bold Glamour” – care modifică trăsăturile copiilor într-un mod în care machiajul nu o poate face. Filtrele comice care adaugă urechi de iepuraş sau botic de câine nu vor fi afectate. Compania de social media cu un miliard de utilizatori a anunţat modificările în timpul unui forum privind siguranţa la sediul său european din Dublin.

A existat o îngrijorare generalizată cu privire la faptul că filtrele de frumuseţe – unele furnizate de TikTok, altele create de utilizatori – au dus la o presiune asupra adolescenţilor, în special asupra fetelor, pentru a adopta un aspect fizic îngrijit, cu repercusiuni emoţionale negative. Unii tineri au descris modul în care, după folosirea filtrelor, chipul lor real li s-a părut urât.

TikTok a anunţat, de asemenea, că îşi înăspreşte sistemele de blocare a utilizatorilor sub 13 ani de pe platformă. Până la sfârşitul anului, compania va lansa un test al noilor sisteme care folosesc „machine learning” pentru a detecta persoanele care nu respectă restricţiile de vârstă.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *