Sedintele de-odinioara…

Cu 30 de ani in urma modelul organizational tipic era strict ierarhic si nimic nu parea sa pericliteze stabilitatea acestei piramide a comenzii si a responsabilitatii. Fiecare angajat avea un sef ierarhic si eventual niste subalterni.

O imagine de epoca din anii ‘60 prezenta o organizatie model, in care functionarii cu manecute stateau in cateva zeci de birouri aranjate pe trei randuri, fiecare avand in fata doua tavi: una pentru documentele primite spre procesare si una pentru documentele predate. In capatul salii, pe un piedestal, trona biroul sefului.

Astazi, devine din ce in ce mai clar ca intr-o economie bazata pe cunoastere modelul strict ierarhic este anacronic. Informatizarea a contribuit masiv la aceasta schimbare, atat prin valorizarea individului cu acces direct la resursele informationale cat si prin automatizarea proceselor si a fluxurilor de informatii si documente.

Activitatea principala a angajatilor unei organizatii moderne a virat dinspre rutina spre tratarea exceptiilor si rezolvarea problemelor. Dinamica unor astfel de organizatii nu-si poate permite luxul unor bucle lungi de reactie, asa ca interactiunile pe verticala sunt „scurtcircuitate“ prin interactiuni orizontale, care cel mai adesea ignora structura functionala formala.

Coborarea nivelului deciziei a atins insa limita in proiectele open source, unde practic orice structura ierarhica a fost abolita. Sistemul de operare Linux este rezultatul unei organizari fluide, la limita anarhiei, in care agenda si echipele se formeaza dinamic iar interactiunile sunt exclusiv orizontale. Enciclopedia Wikipedia – de trei ori mai mare decat Britannica – este un alt caz extrem, in care lipsa editorilor plaseaza intreaga responsabilitate la nivelul contribuitorilor: oricine poate face modificari online fara nici o autorizare speciala iar coordonarea si revizia continutului au un caracter absolut spontan. 

Comanda „de sus“ lasa tot mai mult loc negocierii directe iar exemplul proiectelor deschise de genul Linux sau Wikipedia este reprezentativ. Cercetatorii au devenit interesati de subiect si, analizand interactiunile din cadrul organizatiilor, au constatat ca de fapt cea mai mare parte a activitati se desfasoara intr-o retea complexa de relatii informale, care nu se regaseste aproape deloc in organigramele „oficiale“.

Concluzia fireasca a fost ca in cadrul organizatiilor moderne functioneaza de fapt retele sociale, nu foarte diferite de cele din afara. In plus, s-a constatat ca circa 90% din comunicatiile interne se desfasoara prin e-mail si ca 75% din cunoasterea proceselor este „inmormantata“ in aceste mesaje. Asa se face ca tot mai multe companii incep sa incurajeze aceste relatii informale furnizand angajatilor instrumente colaborative din gama „social software“. Cele doua vedete ale gamei provin direct din zona ne-institutionalizata a Internetului.

Wiki desemneaza o clasa de aplicatii web a caror principala caracteristica este faptul ca utilizatorii au posibilitatea sa modifice foarte usor – prin browserul web – continutul paginilor. Dupa cum indica si denumirea, enciclopedia Wikipedia se bazeaza pe un astfel de sistem.

In cadrul unei organizatii, echipele constituite ad hoc au posibilitatea sa colaboreze la elaborarea unor proiecte, de regula pornind de la o schita, pe care oricine o poate „rafina“, corecta sau actualiza, poate lega alte pagini relevante etc., astfel incat adesea un „wiki“ ajunge sa polarizeze intreaga „cunoastere“ legata de un anumit aspect al activitatii.

Blog-urile reprezinta o alta clasa de aplicatii din ce in ce mai prezente in organizatii. Cel mai adesea, blog-urile sunt individuale (adica o singura persoana poate posta articole), insa comentariile si referintele la articole relevante din alte blog-uri (trackback) ajung sa creeze o structura complexa de referinte, valoroasa pentru intreaga organizatie. Prin intermediul fluxurilor RSS, angajatii se pot „abona“ la noutatile postate de colegi a caror expertiza este importanta in activitatea proprie.

Blog-urile colective reprezinta o alternativa nu doar la forumuri si liste de e-mail, ci si la plicticoasele sedinte de altadata. Mai mult, blog-urile incep sa devina un instrument tot mai utilizat in comunicarea dintre organizatie si clientela, mai ales datorita caracterului mai uman, mai personal si mai atractiv, in contrast cu tehnicile uzuale de marketing. Blog-ul lui Jonathan Schwartz – presedinte la Sun Microsystems – este un exemplu elocvent.