Ceaiul rece de la ora cinci

De doua ori l-a criticat Traian Basescu pe Calin Popescu-Tariceanu saptamana trecuta. Ca sa nu existe nici un dubiu. Presedintele i-a reprosat premierului ca, in mijlocul stihiilor n-a strigat „comanda la mine!“, ca nu s-a purtat ca un capitan de vapor in timpul furtunii. In principiu, a avut dreptate sa o faca. In realitate, gestul lui Basescu reprezinta o reactie si un semnal in acelasi timp.

Presedintele stie foarte bine ca guvernul a iesit destul de sifonat din cea mai grea incercare de pana acum, cel al inundatiilor. Declarand ca Romania nu poate face fata unor situatii de urgenta, premierul si-a dezvaluit neputinta. Uneori, sinceritatea e slabiciune ea insasi. Daca in cazul JAI, rezolvarea problemelor a putut fi inceputa de la birou gratie eforturilor unei maini de oameni, in cazul inundatiilor a trebuit sa se treaca pe teren, unde a fost nevoie de buna conlucrare a unei echipe mult mai numeroase si mai greu controlabile. La un moment dat, a putut da vina pe predecesori pentru proaste lucrari hidrografice si deturnari de fonduri (vini inca nedovedite, insa). Ulterior, pe nimeni n-a mai interesat cum arata „mostenirea dezastruoasa“. Esti la butoane, apesi pe ele. De aici si atacurile lui Basescu. Seful statului stie foarte bine ca romanilor le pasa mai mult de ce se intampla acasa, acum, decat in Europa, in viitor. 

Iar esecul in rezolvarea unei probleme care tine, mai mult decat orice, de treburi interne, duce automat la o groapa in sondaje din care nu se poate iesi. Atacurile presedintelui sunt si un semnal: nu se mai poate vorbi de prietenie intre el si premier, ci doar despre un raport intre functii. E o marcare a teritoriului. Eu sunt presedintele, eu le-am dat tuturor un termen de gratie de 6 luni, fara favoritisme, inclusiv guvernului, a spus Basescu. Iar daca se dovedeste ca nu-si face treaba, plateste si Executivul, la fel cum vor face si ceilalti. Inca doua-trei atacuri de acest fel ii vor putea fi fatale, politic, premierului Tariceanu. Oricat de bine si-ar face treaba la Palatul Victoria, o disputa indelungata cu presedintele e neproductiva si perdanta. 

Gestul lui Basescu poate fi interpretat si ca o deturnare a atentiei. E ca si cum abia dupa razboi si-ar fi dat si el seama ce trebuia facut. „Comanda la mine“ era replica pe care el insusi putea sa o rosteasca. Sa ceara o sedinta extraordinara de guvern pe care sa o prezideze, la care sa puna mana pe haturi si sa-i arate premierului ce si cum trebuie sa faca. Cu gandul la interesul national.

Dincolo de grija pentru tara si bunul ei mers, pozitia lui Basescu e si o reactie. O reactie la amanuntul ca premierul Tariceanu s-a opus declansarii alegerilor anticipate. Este cel mai important lucru pe care cei doi il vad in mod diferit. 

Traian Basescu constata o oarecare slabiciune a guvernului, data inclusiv de fragila majoritate parlamentara. In plus, simte ca aceasta e ultima perioada de slabiciune a PSD, partid pe cale de regenerare. Primirea ca membru cu drepturi depline in randul Partidului Socialist European, in timp ce Partidului Democrat i s-a refuzat acest lucru, a fost, pentru PSD, gura de oxigen de care avea nevoie. Tot asa cum faptul ca Ion Iliescu are probleme cu sanatatea va fi micsorat riscul de rupere a partidului. Basescu a sesizat corect conjunctura favorabila PSD. De aici si atacul la Geoana (acuzat ca a jucat la doua capete, BERD sau PSD), omul care are toate sansele sa fie artizanul relansarii PSD si beneficiarul principal al acestui lucru.

Pentru Tariceanu, in schimb, anticipatele acum n-ar mai fi o solutie tocmai fericita. Guvernul sau e in suferinta, iar anticipatele pot fi o povestire cu final neasteptat. E primul lucru la care se gandesc liberalii, in frunte cu premierul Calin Popescu-Tariceanu. Caci nimic nu le garanteaza ca, la capatul lor, isi vor mentine pozitia de forta numarul 1 a guvernului, chiar asa instabila cum e acum. Prin urmare, calculul lui Tariceanu e simplu: ca sa ramana in carti, are nevoie sa elimine o parte din probleme. Una dintre ele este majoritatea parlamentara. De dragul ei, a dat un pas inapoi la capitolul racolari. E mai lesne, mai sigur si, in orice caz, mai ieftin sa muti niste parlamentari dintr-o banca in alta decat sa treci printr-o noua campanie electorala, fie ea si de doua saptamani, in care, vrand-nevrand, sa dai socoteala. 

Tariceanu stie si el foarte bine, la fel ca Basescu, ca niste anticipate favorabile i-ar oferi o a doua parte de mandat foarte linistita. Problema e insa ca a trecut momentul in care i-ar fi favorabile. De aceea, incearca sa joace pe cartea ori totul, ori nimic si trimite eventuala decizie pentru la toamna, dupa raportul de tara. Daca raportul va fi pozitiv, atunci nu va avea nici o emotie si va fi primul care sa doreasca anticipatele. Iar daca raportul va fi urmat de clauza de salvgardare, atunci oricum n-ar putea evita plecarea de la Palatul Victoria, oricati parlamentari ar racola pana atunci. Este, deci, destul de limpede ca nu vom mai avea, acum, anticipate. A trecut momentul. Dar nici un ceai dulce, miercurea, la ora cinci, nu se va mai bea la Cotroceni. Teritoriul e marcat si fiecare merge pe drumul lui. Pana la urma, nu de prietenie sincera e nevoie la conducerea tarii, ci de eficienta.