Descoperire surpriză a anchetatorilor în sediul staţiei GPL din Crevedia, după tragedia care a pus pe jar autorităţile din întreaga ţară. Două seifuri s-au găsit în sediu, în timp ce 100 de jandarmi au căutat întreaga zonă pentru noi probe.
Descoperire surpriză a anchetatorilor în sediul staţiei GPL din Crevedia
Cercetarea locului exploziei de sâmbătă de la Crevedia le-a adus anchetatorilor şi o surpriză. Două seifuri au fost descoperite chiar în sediul staţiei GPL. Asta deşi firma nu mai trebuia să funcţione încă din 2020.
„Într-adevăr, anchetatorii au găsit două seifuri de mici dimensiuni, care au fost ridicate, sigilate şi, cel mai probabil, dacă patronii firmei nu vor dori să le deschidă pentru a se vedea ce este înăuntru, se va solicita un mandat de percheziţie de la judecători şi vor fi deschise cu forţa”, a explicat jurnalistul Dragoş Boţa la Antena 3 CNN.
Anchetatorii vor acum să verifice şi informaţiile conform cărora angajaţii amestecau gaz de butelie cu propan pentru a-l vinde mai departe ca GPL.
Între timp, persoanele implicate în tragedie sunt audiate la sediul IGPR, şoferul cisternei şi o contabilă sunt următoarele persoane care urmează să ajungă la audieri.
Leave a Reply