Direcţia Generală de Jandarmi a municipiului Bucureşti a transmis, miercuri, precizări în legătură cu manifestaţiile aflate în desfăşurare la Palatul Parlamentului.
„În curtea obiectivului, are loc o manifestaţie de protest formată din invitaţi şi membri ai unei formaţiuni politice. În acelaşi timp, în exteriorul curţii, se desfăşoară o adunare publică nedeclarată, formată din alţi membri ai aceleiaşi formaţiuni politice, precum şi simpatizanţi ai acesteia. Manifestanţilor aflaţi atât in interiorul curţii Palatului Parlamentului, cât si în exterior, li s-a adus la cunoştinţă că activitatea desfăşurată nu îndeplineşte condiţiile legale, însă aceştia şi-au asumat răspunderea pentru acest lucru, refuzând să părăsească obiectivul”, transmite Jandarmeria.
AUR protestează miercuri faţă de legea prevenirii separării copilului de familie.
Leave a Reply