A murit prezentatorul TV american Jerry Springer, cunoscut pentru stilul său contondent de a-şi intervieva invitaţii

Jerry Springer, prezentatorul de televiziune care a marcat o epocă, a murit la vârsta de 79 de ani, potrivit BBC.

Jerry Springer, cunoscut mai ales pentru talk-show-urile sale de televiziune, a murit la vârsta de 79 de ani.

El a realizat emisiunea Jerry Springer Show timp de aproape trei decenii,.

Springer a murit liniştit, joi, în locuinţa sa din Chicago, au confirmat apropiaţii săi pentru BBC News.

Jene Galvin, un prieten al lui Springer şi purtător de cuvânt al familiei, l-a descris pe acesta ca fiind „de neînlocuit”.

„Abilitatea lui Jerry de a se conecta cu oamenii a stat la baza succesului său în tot ceea ce a încercat, fie că era vorba de politică, de emisiuni sau doar de glume cu oamenii de pe stradă care doreau o fotografie sau o vorbă. Este de neînlocuit şi pierderea lui doare enorm, dar amintirile despre intelectul, inima şi umorul său vor dăinui”, a spus Galvin

Înainte de cariera în televiziune, care a inclus posturi de reporter şi comentator politic, Springer a fost primarul oraşului Cincinnati şi consilier de campanie politică al lui Robert F. Kennedy.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *