A ravni la gheata celuilalt

Benjamin Franklin a spus ca in lumea aceasta exista de toate pentru toti, doar ca sunt prost distribuite. Franklin exemplifica cu gheata, de care saracii au parte iarna iar bogatii vara. Avem dara stabilite o ordonata si o abcisa pentru trasarea unui sistem de stabilire a valorii bogatiei – goana catre melanjul de putere si de exotic pe care il confera averea si ceea ce se intelege efectiv prin bogatie.

Baza o stabileste zicala romaneasca „…ba sanatate, ca-i mai buna decat toate“, auzita de atatea ori incat la un moment dat este imposibil sa nu te gandesti ca e ceva in neregula cu ea. In ultima vreme respectiva zona a intelepciunii mioritice s-a extins, a aparut un soi de sentiment de noblete din aceea care se vrea speciala, generat de expresia „sarac si cinstit“, expresie ce a linistit, in sensul cel mai peiorativ posibil, multe din ambitiile romanilor in ultimul deceniu si jumatate.

Acesta e un punct din care alegi sa pleci sau nu. Pentru ca omenirea a evoluat, chiar si cei „sanatosi, saraci si cinstiti“ isi pot permite sa il contrazica un pic, acum, chiar pe Franklin, pentru ca un aparat de aer conditionat, la oferta si in rate, se poate dovedi suficient de puternic pentru a-i oferi si saracului doza estivala de racoare. Nu va amagiti, este numai un paleativ – ganditi-va ca Ford nu a discutat cu inginerii, la vremea lui, despre modelul T, folosind un telefon celular si Jay Gould, regele cailor ferate, nu a apasat niciodata vreo tasta Enter. Si daca aveti acum mobil si calculator, nu inseamna ca i-ati „luat“ pe Ford si pe Gould.

Linia graficului o traseaza nerabdarea celor suficient de bolnavi incat sa nu se astampere si sa vrea mai mult, de data aceasta fara sensuri peiorative. Chestia cu „vrutul mai mult“ am scris-o numai asa, ca sa pot incheia fraza, pentru ca a vrea mai mult nu este nicidecum suficient pentru a asigura un trai lipsit de griji nimanui. Ceea ce trebuie e un ansamblu ciudat, o alcatuire de inspiratie, factori declansatori, de echilibru si de succes care genereaza o avere, adica mai mult decat simplele ambitii personale.

Nu-mi inchipui ca Bill Gates a purces in urma cu doua decenii la un asalt coerent si organizat asupra computerelor lumii; pe langa inspiratia de a cumpara un programel de calculator si a-l dezvolta si pe langa puterea de a accepta ce au refuzat altii, la succesul sau au contribuit o suma intreaga de alti factori – nevoia unui limbaj comun intre calculatoare si cu calculatoarele, plus o doza de comoditate umana, de usurinta in exploatare si de accesibilitate. Avem nevoie de cei bogati.

Afacerile lor sunt in masura sa sustina bunastarea mai mult sau mai putin relativa a catorva, a zeci, a sute sau a mii de angajati. Pot fi invidiati, admirati, detestati, barfiti. Pot fi inselati la piata si li se vara pe gat, prin strategii speciale de marketing, tot felul de fleacuri – ba un telefon din aur cu taste din pietre pretioase, ba masini cu nenumarati cilindri si cu fotolii din piele ce imita musamaua, ba picturi pe care autorul tocmai se pregatea sa le recicleze. Casele, obiceiurile, secretarele, aventurile amoroase, preferintele culinare si multe alte asemenea amanunte ofera si circul necesar, pe langa paine.

Avem in schimb o problema. Averea a ajuns, in Romania ultimilor 15 ani, totuna cu afacerile necurate, cu interesele de clan, cu norocul chior sau cu furatul pe fata. De cele mai multe ori pe buna dreptate, dar nedrept fata de cei ce au castigat prin idee, perseverenta si inspiratie. Multumita acestui text am aflat si eu unde este bogatia mea: uite ca am scris o pagina intreaga despre avere, fara sa folosesc numere sau termeni ca dolari, euro sau grame de aur.