Cifră de afaceri (2020): 2,29 mil. lei
Număr de angajaţi: 50
CARTE DE VIZITĂ
• Rucsandra Hurezeanu este cea care a pornit în piaţa locală, în 2005, prima companie de dermatocosmetice, Ivatherm, în urma concesionării unui izvor termosalin de la Herculane;
• Anterior, a lucrat timp de un deceniu în marketing şi vânzări, în unele dintre cele mai mari companii farmaceutice din România şi Franţa;
• Este absolventă a Facultăţii de Medicină din Bucureşti şi a unor cursuri de economie la Paris, urmate de un doctorat în ştiinţe medicale, potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul companiei.
Puterea se poate exprima printr-o feminitate asumată, conştientă. Leadeshipul feminin astăzi înseamnă să asculţi mai mult decÂt să vorbeşti, să fii empatic când e nevoie şi să oferi puterea celorlalţi. În felul acesta se multiplică şi puterea pe care tu o ai.
PROFILUL RUCSANDREI HUREZEANU A APĂRUT ÎN ANUARUL 100 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS, EDIŢIA 2022.
Leave a Reply