CSR 2022. Restaurarea picturii murale din Aula Academiei de Studii Economice – One United Properties (BVB: ONE)

 

Motivaţie:

Dezvoltatorul urmăreşte strategia de dezvoltare a unor zone urbane viabile, sănătoase, care să ofere armonie, rezilienţă economică, sustenabilitate ecologică şi socială. Compania s-a angajat să investească în restaurarea locurilor istorice, fiind dedicată regenerării urbane şi restaurării gloriei de odinioară a clădirilor. În următorii doi ani, One United Properties estimează investiţii de minimum 70 de milioane de euro în regenerarea urbană a unor monumente istorice abandonate din Bucureşti, cu scopul de a proteja şi regenera patrimoniul cultural al capitalei României. „One United Properties este o companie antreprenorială românească, ce crede în sprijinirea comunităţilor locale în mod cât mai responsabil posibil. Pentru aceasta, am ales să punem un accent deosebit pe trei domenii: educaţie şi sport, cercetare şi sănătate şi regenerare urbană şi protecţia mediului”, descriu reprezentanţii companiei pilonii pe care au ales să se concentreze în susţinerea societăţii româneşti.

 

Descrierea proiectului:

One United Properties s-a implicat în restaurarea celei mai mari fresce de interior din ţara noastră, celebra pictură murală din Aula Magna din Palatul Academiei de Studii Economice din Bucureşti (ASE) –  „Istoria negoţului românesc”, pictură murală realizată de artista Cecilia Cuţescu-Storck acum 88 de ani, unică prin desenul său cu o suprafaţă de peste 100 mp. Proiectul, prin care a fost a restaurată complet această lucrare emblematică, a fost coordonat de prof. univ. dr. Maria Dumbrăviceanu, de la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, departamentul Conservare şi Restaurare. Pictura în ulei realizată în perioada 1932-1933 de artista Cecilia Cuţescu-Storck, prima femeie din Europa care a ocupat o catedră universitară de artă, ilustrează peste o sută de personaje în mărime naturală, dispuse în şase registre care se succed, ilustrând comerţul românesc de-a lungul timpului. Timp de 6 luni, specialiştii au lucrat la refacerea picturii de peste 100 de mp. Echipa de lucru şi coordonare a proiectului a fost formată din Maria Dumbrăvician (Faber Studio, conf. univ. dr. UNArte), Cristina Serendan (lect. univ. dr.), Ioana Olteanu (Faber Studio, drd.) şi Laura Hangiu (Faber Studio), toţi specialiştii Faber Studio fiind atestaţi de Ministerul Culturii. De asemenea, sub aceeaşi coordonare, studenţi masteranzi ai Departamentului de Conservare şi Restaurare din cadrul UNArte Bucureşti au contribuit la realizarea documentaţiei de specialitate. Intervenţia pentru conservare şi restaurare a demarat cu cercetarea suprafeţei murale, a tehnicii în care a fost realizată pictura şi a degradărilor apărute de la ultima restaurare. Identificarea detaliilor tehnologice şi evaluarea stării de conservare, făcute de restauratori, au fost completate la un nivel tehnic superior, de investigaţii fizico-chimice realizate de echipa de cercetători a Institutului Naţional de Optoelectronică. Au urmat operaţiunile specifice de conservare şi restaurare, respectiv: stabilizarea peliculei de culoare, curăţarea acesteia, consolidarea suportului, vernisare şi, la final, reintegrarea cromatică.

 

Rezultate:
Restaurarea a început în toamna anului 2021 şi a fost finalizată în luna martie 2022, iar pe 6 aprilie, chiar de Ziua Universităţii, a avut loc evenimentul de dezvelire a picturii restaurate. Prin importanţa şi valoarea acestui demers, One United Properties devine primul Partener Platinum al Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Valoarea investiţiei în proiect a fost de 163.500 de euro. La nivelul responsabilităţii sociale corporative (CSR), numai în 2021 One United Properties a donat 1,4 milioane de euro pentru susţinerea asociaţiilor locale şi a proiectelor caritabile. Strategia de CSR a companiei este orientată în jurul a trei verticale: regenerare urbană şi protecţia mediului, unde One United Properties a efectuat donaţii totale de 1,1 milioane de euro; educaţie, sport şi antreprenoriat, unde sprijinul s-a ridicat la 250.000 de euro; sănătate şi cercetare, unde compania a donat anul trecut 17.500 de euro pentru mai multe cauze.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *