INVESTITII: Randament: 100 mil. Euro

Ce spuneti de un fond de investitii cu un profit de 100 de milioane de euro? Nu este vorba de vreun nou investitor care sta sa intre pe piata romaneasca. Cele peste 100 de milioane de euro sunt banii pe care ar putea sta viitorul Fond Proprietatea, destinat despagubirii fostilor proprietari de case nationalizate.

 

Cel putin teoretic, fostii proprietari de case nationalizate pot sta linistiti. E drept, nu-si vor mai recupera imobilele, insa vor primi contravaloarea lor in bani. Asta dupa un lung proces aflat abia in chinurile facerii. Statul le-a propus un schimb simplu: in loc de casa pierduta, ei primesc o foaie de hartie – titlul de despagubire. Acesta va putea fi transformat in actiuni la Fondul Proprietatea, care va fi cotat la bursa. 

 

In fond vor fi incluse actiuni la companii puternice, precum BCR, CEC, Petrom, Loteria Romana, RomTelecom sau Posta Romana. La un calcul preliminar, fondul cu pricina ar trebui sa adune ceva bani – dividendele aferente actiunilor pe care le detine. Potrivit ultimelor date legate de profitul companiilor aflate pe lista „despagubirilor“, la Fondul Proprietatea ar trebui sa se adune peste 100 de milioane de euro.

 

Spre exemplu, BCR a avut, in 2004, un profit de 162 de milioane de euro. Asta inseamna ca aproximativ 6,5 milioane de euro – 4% din suma, aferent procentului de actiuni ale bancii alocat pentru despagubiri – ar putea ajunge la Fondul Proprietatea. Dupa acelasi rationament, de la RomTelecom ar putea fi varsate in Fondul Proprietatea circa 32 de milioane de euro (pentru 30% din actiunile companiei). 

 

Romgaz ar putea „cotiza“ cu 11,6 milioane de euro, Petrom cu aproape 4 milioane de euro, Transgaz cu 6,5 milioane de euro, Imprimeria Nationala cu 5 milioane, iar Loteria cu circa 5 milioane de euro. La randul sau, CEC ar trebui sa livreze peste 1,5 milioane de euro, iar Alro 6 milioane de euro.

 

Adunand profitul aferent actiunilor trimise de stat in Fondul Proprietatea, suma depaseste 100 de milioane de euro. Ce se va intampla cu acesti bani? Vor primi fostii proprietari de case nationalizate dividende la sfarsitul anului? „Depinde foarte mult de bucataria interna pe care o pun la cale cei care vor administra fondul“, crede Eugen Voicu, presedintele societatii de investitii financiare Certinvest.

 

Declaratiile oficiale ale autoritatilor dau ceva sperante posesorilor de titluri de despagubire. Ei vor primi dividende in cazul in care decid sa nu-si vanda titlurile. Cel putin aceasta a fost una din concluziile dezbaterii publice privind Fondul Proprietatea, de acum cateva saptamani. De altfel, toti cei implicati, intr-un fel sau altul, in aceasta afacere dau acelasi sfat proprietarilor de titluri de despagubire: „Nu vindeti!“.

 

Cel putin nu in primii doi ani de tranzactionare la bursa. Gabriel Zbarcea, presedintele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), a fost printre primii oficiali care au dat acest sfat. Iar companiile de investitii par sa mearga pe mana lui. „La inceput, va fi o perioada de tatonare, de unu-doi ani. Apoi se va echilibra situatia“, spune Eugen Voicu.

 

Presedintele Certinvest ia ca exemplu istoricul SIF-urilor. La inceput, actiunile se vindeau la circa 250 de lei. Cei proaspat „improprietariti“ se grabeau sa isi vanda actiunile la bursa. Abia dupa circa doi ani, preturile au inceput sa creasca. „Atitudinea cea mai plauzibila a fostilor proprietari de case nationalizate va fi sa vanda la orice pret“, crede Voicu.

 

De altfel, semnele de intrebare care se ridica in jurul Fondului Proprietatea par sa indreptateasca decizia de vanzare. E drept, valoarea totala a activelor incluse in acest fond este de 4,5-5 miliarde de euro. Dar aici au fost „aruncate“ si actiuni ale unor companii uitate prin portofoliul AVAS. Dar si creantele Romaniei la combinatul Krivoi Rog din Ucraina, creantele externe ale statului in relatia cu Sudan, Siria, Irak, Mozambic, Libia, Republica Guineea, Republica Centrafricana, Congo, Nigeria, Republica Democrata Congo, Somalia, Tanzania, Republica Democrata Coreeana, Cuba si Republica Mongolia.

 

In ce masura se va reusi recuperarea lor? Si mai ales, cine se va ocupa de acest lucru? Dragos Neacsu, secretar de stat in cadrul Ministerului Finantelor Publice (MFP), linisteste proprietarii de titluri de despagubire: nu ei va trebui sa alerge pe la statele cu pricina sa ia banii, ci statul. Pe de alta parte, despre creanta la Krivoi Rog s-a spus ca ar fi fost lasata in grija companiei anglo-indiene Mittal Steel, proprietarul combinatului Sidex Galati.

 

Abia intrata in dezbatere publica, ideea de a oferi fostilor proprietari de imobile nationalizate actiuni la societatile unde statul este actionar majoritar a generat deja o reactie violenta din partea potentialilor beneficiari. Asociatia fostilor proprietari a amenintat Guvernul cu noi procese la Strasbourg, considerand incorect ca in locul unor proprietati certe sa le fie oferite riscuri, adica actiuni cu castiguri incerte.

 

In primul rand, e sigur ca valoarea actiunilor incluse in fond nu ar putea acoperi toate cererile de despagubire, estimate sa ajunga la un total intre 4 si 8 miliarde de euro. In al doilea rand, alaturarea societatilor profitabile cu creante ale statului in Sudan sau Irak nu le inspira incredere fostilor proprietari.

 

In fine, statul roman a anuntat ca nu are de gand sa administreze respectivul fond: ca sa elimine toate suspiciunile ca l-ar gestiona prost, urmeaza sa desemneze ca administrator o companie straina specializata in managementul activelor, selectata prin licitatie, iar titlurile de participare la fond vor fi cotate nu numai pe bursa romaneasca, dar si pe piata de capital internationala.

 

Gandul ca soarta banilor lor va depinde de buna-credinta a unei companii straine ii sperie cu deosebire pe fostii proprietari, confruntati cu perspectiva de a deveni investitori fara voie. Unii s-au intrebat deja daca viitorul administrator va fi dispus sa ofere dividende si chiar daca nu cumva va falimenta pur si simplu fondul.

 

In ceea ce priveste statul roman, acesta a promis deja ca nu va impozita castigurile de pe urma fondului. Dar e o slaba consolare pentru proprietarii care ar dori ca pur si simplu actiunile respective sa fie vandute, „daca tot sunt asa de rentabile“, si banii sa le fie returnati lor pur si simplu, in numerar. Sau macar ca statul sa garanteze fondul, ca pe un fel de FNI mai serios. Evident, nu e posibil nici una, nici alta.

 

Autoritatile nu-si pot permite sa puna bugetul de acum al tarii sa suporte o nota de plata atat de impovaratoare pentru ceea ce s-a intamplat acum o jumatate de secol. Cat despre administrarea fondului, reprezentantii MFP au recunoscut singuri ca statul e un prost administrator si ca nu-si poate permite sa-si asume o astfel de raspundere.

 

Avand aceste premise, e greu de crezut ca fostii proprietari de imobile nationalizate vor astepta un an sau doi o eventuala crestere a actiunilor la bursa. Cei care vor avea de castigat, in schimb, vor fi cumparatorii acestor titluri, adica cei cu rabdare si bani de investit pe termen mediu. Dar, deocamdata, totul ramane la nivel teoretic. Pana la listarea efectiva la bursa mai e cale lunga

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *