Moneda americană a continuat să crească vineri, BNR afişând un curs de 5,067 lei/dolar, cu 1,1 % peste nivelul de joi, în timp ce euro s-a apreciat cu doar 0,05%, cursul atingând valoarea de 4,943 lei/euro.
Joi a fost prima oară când moneda americană a sărit peste pragul de 5 lei, BNR afişând un curs de 5,01 lei/dolar. De la începutul anului, dolarul s-a apreciat cu circa 16% faţă de leu.
Moneda americană era cotată pe 3 ianuarie la 4,37 lei. Evoluţia dolarului a fost determinată de aşteptările investitorilor privind perspectivele agresive ale Rezervei Federale americane de majoare a ratele dobânzilor.
Rezerva Federală a majorat miercuri cu 75 de puncte procentuale rata dobânzii, pentru a treia oară consecutiv, la un interval cuprins între 3% şi 3,25%.
Potrivit celor mai recente estimări, FED va majora dobânda la 4,4% până la finele anului şi la 4,6% în 2023, pentru a tempera inflaţia din SUA. Scăderi ale ratei nu sunt aşteptate până în 2024.
Leave a Reply