ANAF verifică 131 milioane euro obţinuţi din tranzacţionarea criptomonedelor

Potrivit unui comunicat al ANAF, tranzacţiile au fost făcute prin intermediul unor diferite platforme descentralizate, precum Binance, KuCoin, Maiar, BitMart, FTX ş.a.

Până acum au fost identificate venituri de peste 131 milioane euro obţinute de către 63 cetăţeni români.

„Până în prezent, inspectorii DGAF au identificat cca. 48,67 milioane euro omişi de la declarare, parţial sau integral. Până în prezent, pentru recuperarea obligaţiilor fiscale nedeclarate au fost emise decizii de impunere pentru o sumă totală de cca. 2,10 milioane euro”, se arată în comunicat.

ANAF precizează că au fost identificate şi venituri de circa 15 milioane de euro obţinute din tranzacţionarea criptomonedelor care au fost declarate integral, pentru care au fost achitate impozitul pe venit şi contribuţiile sociale aferente.

Inspectorii antifraudă fiscală anunţă că vor continua să verifice veniturile obţinute din activităţi specifice, precum minarea sau tranzacţionarea criptomonedelor sau tokenurilor non-fungibile, pentru asigurarea creşterii gradului de fiscalizare şi a conformării voluntare în rândul tuturor categoriilor de contribuabili.

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală recomandă tuturor celor care desfăşoară sau intenţionează să înceapă o astfel de activitate, să se asigure că declară şi achită toate obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *