Sud-estul Europei ar trebui sa-si construiasca o imagine de regiune integrata, iar statele individuale trebuie sa sustina mai mult investitorii, a spus Fabrizio Saccomanni, responsabil cu managementul de risc in cadrul Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare, la Conferinta Ministeriala a Europei de Sud-Est pe probleme de investitii si comert.
Intrebat care sunt principalele obstacole intampinate de cei care doresc sa investeasca in zona,Saccomanni a raspuns ca exista o problema legata de felul in care percep strainii aceasta regiune. Desi are un potential insemnat, cu o populatie de 55 de milioane de persoane si o pozitie geografica strategica ce face legatura intre est si vest, strainii vad in Europa de Sud-Est o zona inca fragmentata, a declarat Saccomanni.
In plus, observatorul de rand o percepe ca pe o regiune care n-a facut tot posibilul pentru a inlatura barierele comerciale interne. Saccomanni crede ca cea mai buna solutie ar fi crearea unei sfere economice comune in regiune, dar propunerea sa se loveste de opozitia celor care considera ca o astfel de initiativa ar putea reinvia vechile structuri politice de tip centralist. Scopul crearii unei astfel de sfere economice este acela de a-i atrage pe investitori prin posibilitatea de a avea acces usor si pe pietele tarilor vecine. Saccomanni a adaugat ca investitiile straine in zona au inceput sa creasca, dar tendinta lor e de a se concentra in anumite tari si mai mult in sfera privatizarilor decat in cea a afacerilor noi.
Leave a Reply