Ministrul Culturii anunţă o anchetă la TNB după distribuirea neautorizată a unei publicaţii în sală

„În urma celor sesizate public privind distribuirea unui ziar la sala Studio a TNB, conducerea ne-a informat că mâine va dispune o anchetă internă şi va depune plângere la poliţie pentru distribuţie neautorizată de materiale în incinta TNB.

Nimeni din conducere nu a fost informat despre acest demers extrem de grav.

Nu putem tolera ca o instituţie-simbol de cultură a României (şi nicio instituţie a Ministerului Culturii) să devină spaţiul de propagare a unor materiale private, indiferent de conţinutul lor, cu atât mai mult a unor materiale care ar putea face propagandă unor interese străine României”, a scris Romaşcanu pe Facebook.

Deputatul USR Iulian Bulai anunţa anterior, tot pe Facebook, că 500 de spectatori ai Teatrului Naţional Bucureşti au găsit la Sala Studio câte un exemplar „dintr-o publicaţie naţionalistă, revanşardă, rasistă şi antieuropeană”, în deschiderea specatacolului.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *