„Am aflat şi eu din presă că dl. primar general a declarat că nu se pune problema ca Primăria Sectorului 1 să preia parcurile Herăstrău şi Cişmigiu… iar Primăria Sector 1 ar avea o datorie de 19 milioane lei către Primăria Municipiului Bucureşti. Recunosc că este puţin absurd să aflu din presă asta. Dl. primar are numărul meu de telefon şi m-ar fi putut contacta să mă anunţe înainte. În condiţiile în care am avut o întâlnire în urmă cu câteva luni cu dl. primar general unde am discutat şi am convenit la iniţiativa lui să preluăm noi parcurile Cişmigiu şi Herăstrău pentru a putea face investiţii. N-am fi pus pe ordinea de zi a şedinţei Consiliu Local de ieri acest proiect dacă n-am fi avut acordul d-lui primar”, scrie pe Facebook Clotilde Armand.
Ea precizează că va înainta către PMB o nouă solicitare de preluare a parcurilor administrate de ALPAB.
„Sper ca situaţia dezastruoasă a parcurilor Herăstrău şi Cişmigiu să se rezolve urgent. Voi înainta către Primăria Municipiului Bucureşti o nouă solicitare pentru preluarea în administrare a celorlalte parcuri de pe raza Sectorului 1 aflate în administrarea ALPAB. De asemenea, îl anunţ pe dl. primar general că Primăria Sectorului 1 şi-a plătit datoria faţă de Primăria Capitalei şi îl rog să nu mai dezinformeze opinia publică”, conchide Armand.
Nu se pune problema ca Primăria Sector 1 să preia parcurile Cişmigiu şi Herăstrău, transmite Nicuşor Dan: „Clotilde Armand are mult mai multe probleme de rezolvat în sectorul său şi nici nu are capacitatea financiară pentru a face acest lucru”.
Consiliul Local Sector 1 a aprobat proiectul de preluare în administrare a Parcului Herăstrău şi a Parcului Istoric Cişmigiu, a anuţat joi Clotilde Armand.
Leave a Reply