Raluca Radu: Să te reinventezi şi să gândeşti win-win sunt cele mai importante lecţii în business şi în pandemie au fost cele care ne-au ajutat enorm

Country Manager ANSWEAR.RO


Cifră de afaceri (2020): ~ 30 mil. euro Număr de angajaţi: 10


 

—   Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o în pandemie este:

Să te reinventezi şi să gândeşti win-win sunt cele mai importante lecţii în business şi în pandemie au fost cele care ne-au ajutat enorm. Gândirea win-win se referă la a construi relaţii autentice cu echipa, partenerii şi clienţii. Cred că în pandemie am simţit toţi valoarea relaţiilor create până în acel moment şi importanţa acestora.

—   Cea mai importantă decizie pe care am luat-o în ultimul an:

ă nu mă sperii de contextul cu mult neprevăzut şi să caut soluţii alături de echipă. Ne-am dat seama astfel rapid că e-commerce-ul va fi mai degrabă avantajat de context decât dezavantajat.

—   Cum mi-am menţinut colegii motivaţi în ultimul an:

Am avut mai multe şedinţe ca de obicei, am comunicat mai mult ca niciodată şi ne-am amintit de obiectivele comune pentru care am încercat fiecare dintre noi să aducem valoare adăugată.

—   Work from home sau de la birou?

Hibrid, pentru a face faţă condiţiilor actuale în care necunoscutul încă planează şi în care punem sănătatea pe primul plan pentru noi şi echipa noastră.

—   Locul din care îmi iau energia necesară depăşirii unei crize:

Echipa pe care o am alături de mine şi oamenii dragi din jur.

—   Persoana care m-a inspirat cel mai mult în această perioadă:

Soţul meu, Andrei Radu, care a luat decizii rapide pentru a se reinventa într-un business afectat grav de pandemie (evenimente) şi a reuşit să aibă un an cu multe reuşite în business în ciuda contextului.

—   Putere vs. feminitate:

Vulnerabilitatea este una dintre cele mai mari surse de putere şi femeile sunt mai uşor în contact cu vulnerabilitatea lor. Ca urmare, cred că se întrepătrund.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *