Medicul chirurg Gheorghe Neaţă, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, a fost reţinut vineri de procurori pentru luare de mită în formă continuată. Chirurgul este acuzat de condiţionarea actului medical, patru plângeri fiind depuse împotriva lui de către pacienţi cărora le-a pretins bani sau bunuri.
În urma percheziţiei care a fost făcută joi dimineaţă, în biroul medicului a fost găsit o adevărată avere.
„În data de 08.07.2021 s-a efectuat o percheziţie domiciliară în cabinetul medicului N.G. din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tg. -Jiu, fiind găsite sume de bani în valoare totală de peste 71.000 RON, din care 52.200 lei, restul valută (3400 curo şi 350 lire sterline), banii fiind depozitaţi într-un dulap din lemn situat în cabinetul medical. Au mai fost găsite şi numeroase alte bunuri, cum ar fi: băuturi alcoolice, cafea, parfumuri, ţigări“, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Procurorul a reţinut că, potrivit declaraţiei de avere, medicul deţine depozite bancare în cuantum de peste 1.400.000 lei.
Leave a Reply