Octavian Udrişte, fost director tehnic şi director general la Metrorex şi unul dintre cei trei factori decisivi în punerea în funcţiune, în 1979, a metroului bucureştean, a vorbit în a doua parte a interviului pentru Gândul.ro despre cum a reuşit în 1995 să scoată tarabele din staţiile de metrou, dar şi despre cum a fost împiedicat să-şi ducă la bun sfârşit planul de eliberare a metroului de chioşcurile ocupate abuziv de sindicatul lui Ion Rădoi.
În prima parte a interviului, legendarul inginer, care recent a împlinit vârsta de 86 de ani, a povestit etapele prin care a trecut metroul până să devină realitate. Octavian Udrişte a vorbit şi despre starea deplorabilă în care a ajuns transportul feroviar din România în ultimii 30 de ani (DETALII AICI).
Omul care a eliberat metroul de tarabe
În toamna anului 1995, atunci când ocupa funcţia de director general al Metrorex, Octavian Udrişte a schimbat şi sistemul de taxare. Pe 31 octombrie 1995 era numit „Omul zilei” în cotidianul Jurnalul Naţional: „În ultima perioadă, în activitatea conducerii Metrorex apar numai plusuri: îndepărtarea dughenelor care sufocau fluxul de călători, creşterea curăţeniei şi nu în ultimul rând, introducerea modernului sistem de taxare cu cartela magnetică”.
Leave a Reply