Unii nu au suficient spaţiu pentru arta lor, în timp ce alţii ţin să demonstreze că se pot încadra în orice spaţiu, numai inspiraţie să fie. Astfel, o serie de artişti britanici, printre care Damien Hirst, au colaborat cu o galerie de artă din Regatul Unit, Pallant House Gallery, cerinţa acesteia din urmă fiind ca toţi să realizeze lucrări de artă care s-ar potrivi ca dimensiune expunerii într-o căsuţă de păpuşi. Artiştii au creat astfel, picturi în ulei, minisculpturi, obiecte ceramice şi fotografii care vor fi expuse într-o galerie miniaturală începând de la finalul lunii iunie. Lucrările incluse în expoziţie sunt fie mici cât o monedă, fie ceva mai mari, până la 20 de centimetri, scrie The Guardian.
Leave a Reply